Avem nevoie în comunitățile din care facem parte, prin țările pe unde ne-au purtat pașii și nevoile, să ne regăsim ca identitate, să dăm valoare continuă calităților care ne definesc ca indivizi și să menținem vii în sufletul nostru tradițiile noastre strămoșești. Prin ele și cu ajutorul lor ne asumăm emblema ca popor oriunde am merge în lume, ca parte a unei națiuni care nu are nimic de invidiat celorlalte. Românii se pot lăuda oriunde s-ar afla cu hărnicia, omenia și spiritul de reponsabilitate care îi caracterizează, își pot purta în cele patru colțuri ale lumii cu mândrie costumul tradițional popular, pot cu bucurie cânta și dansa muzica poporului lor care îndeamnă la veselie, joc și voie bună.
Dar, pe lângă portul, muzica și jocul popular strămoșesc, românii se pot mândri cu bucatele iscusite pregătite în bucătărie, pentru că de cele mai multe ori pregătirea hranei reprezintă o plăcere la români, nu doar o necesitate de moment.
Muzică populară, dans, voie bună și bucate alese, femei românce îmbrăcate de păreau desprinse parcă dintr-un basm popular românesc, toate au făcut parte ieri dintr-un eveniment organizat la Roma, în cadrul comunității românești din capitala italiană.
„Româncuța în bucătărie”, ediția a VII-a
Un eveniment-concurs organizat anual de Centrul Român Cultural și Spiritual Bizantin, Parohia Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan, cu sprijinul președintelui Centrului, preotul Serafim Veșcan și a doamnei Lucia Birle.
La concursul „Româncuța în bucătărie” ajuns în acest an la cea de-a șaptea ediție a sa, au participat duminică, 28 octombrie, mai multe femei românce din comunitate care au pregătit mâncăruri tradiționale românești.
Juriul a decis apoi premiile, după care toți cei prezenți au fost invitați să guste din sarmalele, cozonacul, plăcintele și toate celelate bucate pe care concurentele s-au întrecut să le pregătească. Câștigătoarea concursului a fost Maricica Movilă din Iași dar s-au distins și alte concurente cum ar fi: Dana Burcă, Liliana Ababei, Ioana Munteanu, precum și un tânăr român de numai 17 ani, Sebastian, care a ținut să concureze cu un meniu propriu.
Nelipsiți de la eveniment au fost copiii românilor stabiliți în Italia, care, chiar dacă mulți sunt născuți departe de țara părinților lor, aceștia nu contenesc a-i învăța tradițiile și datinile poporului din care se trag. Au recitat poezii, oferind un moment de mare sensibilitate pentru publicul prezent.
Muzica românească populară interpretată de soliști precum binecunoscuta interpretă Ionica Stan, de George Lupașcu și Leonard Nae, de Vasile David, Eugen Pătrășcanu și Cornel Spînu, tinerii Fabrizio Ricu și Denisa Dana, au făcut deliciul publicului prezent care au cântat și dansat împreună cu soliștii îndrăgiți.
La standul Mariei Bogdan organizat în incinta locației evenimentului, s-au putut admira și cumpăra cămăși tradițional-populare românești, fabricate în România de societatea „Ie Tradițional Românească”, iar Mariana Holeiciuc a fost prezentă cu bijuterii lucrate manual în spirit și tradiție românească.
Sponsorii evenimentului: Oriflame Roma Denisa, Money Gram, Mariana Holeiciuc, Emanuele Latagliata, Cristian Cojocaru, Maria Bogdan. Cu participarea Elena Rodica Rotaru, stilist.
Parteneri media prezenți la concurs: Romit TV, ziarul Emigrantul, Rotalianul-Revista românului din Italia, Radio Colors.