Sergiu Simion Mădălin, în vârstă de 29 de ani originar din Ploiești, România, a fost arestat pe teritoriul Italiei. Împotriva sa rezulta un mandat de arestare emis de autoritățile române pe data de 13 iulie 2017 pentru infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice, informează brescia.corriere.it
S-a prezentat la poliția stradală Chiari Vest și s-a legitimat ca fiind polițist român căruia tocmai i se furase mașina. Românul vorbea în limba engleză explicând forțelor de ordine italiene că este trimis de Poliția Română într-o misiune pe teritoriul italian și se află pe urmele unui grup de infractori specializați în furtul de cupru. Polițiștilor italieni nu le-a trebuit mult timp pentru a-și da seama că au de-a face cu o persoană care își însușise o identitate falsă, Sergiu Simion Mădălin nefiind nici pe departe cine pretindea că este.
Ba mai mult, pe numele falsului 007 român, agenții italieni au descoperit, la o atentă verificare a datelor acestuia că pe data de 13 iulie fusese emis de o instanță judecătorească română un mandat european de arestare pentru infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice. A fost imediat reținut în așteptarea ordinului de extrădare.
De neînțeles și de neexplicat rămâne gestul conaționalului nostru de a se prezenta la o unitate de poliție cu declarații false în ce privește identitatea sa.