Accident tragic în seara zilei de ieri, 8 aprilie 2017, în jurul orei 20:30, pe Strada Provincială 469, între localitățile Capriolo și Palazzolo din provincia Brescia, în urma căruia un bărbat român în vârstă de 47 de ani și-a pierdut viața.
Conaționalul nostru, pe nume Marian Chirilă, se afla la bordul unui automobil Nissan Micra și, în intrarea într-o curbă, acesta se pare că a pierdut controlul volanului, lovind întâi un automobil Fiat 500 și apoi răsturnându-se cu mașina în afara șoselei, relatează autoritățile.
Rămas blocat în interiorul mașinii, Marian Chirilă era încă în viață la sosirea medicilor de pe ambulanță, aceștia făcând tot ce le-a stat în putință pentru a-l salva, însă inima bărbatului a cedat la puțin timp după intervenția medicilor.
Rănită și persoana care se afla la volanul mașinii Fiat 500, o femeie de 36 de ani rezidentă în localitatea Sarnico din provincia Bergamo. Femeia a fost transportată cu cod galben de urgență la spitalul Mellini din Chiari.
Porțiune de stradă unde a avut loc accidentul este renumită pentru numeroase alte accidente care au avut loc în trecut, multe cu consecințe foarte grave pentru șoferi. Poliția Stradală din Brescia a intervenit la fața locului pentru investigarea circumstanțelor în care a avut loc tragedia iar circulația a fost deviată pentru câteva ore pe strade secundare.