O „badantă” italiancă, S.C. în vârstă de 55 de ani, a fost arestată după ce a maltratat două persoane dizabile de care ar fi trebuit să se îngrijească, un bărbat și o femeie, în localitatea Piazza Brembana din provincia Bergamo, în nordul Italiei, relatează ecodibergamo.it.
Printre lacrimi, îngrijitoarea italiancă și-a recunoscut vina
Arestată, ea este acuzată de maltratarea a două persoane cu dizabilități, într-un apartament administrat de cooperativa pentru care lucra femeia. A recunoscut, plângând, ceea ce anchetatorii văzuseră în videoclipurile înregistrate cu telecamerele instalate de poliție în casa din Piazza Brembana: țipete, insulte, umilințe și bătăi, toate împotriva celor două persoane pe care ar fi trebuit să le îngrijească, un bărbat de 50 de ani și o femeie de 48 de ani, ambii cu sindromul Down.
Plângerea către autorități a fost făcută de fratele femeii bolnave, în urma căreia, carabinierii nucleului operațional din Zogno au pus sub control apartamentul.
Investigațiile au dus la arestul îngrijitoarei italiene.