Trupul neînsuflețit al unei fetițe nou-născutei a fost găsit vineri, 28 aprilie, într-un tomberon de haine uzate din orașul italian Milano (Lombardia). Autopsia a confirmat faptul că micuța s-a născut moartă, deoarece în momentul nașterii nu ar fi respirat. Încă neidentificată, mama bebelușului ar putea avea grave probleme de sănătate.
După cum relatează La Repubblica, nou-născuta a fost găsită fără viață în interiorul unui tomberon Caritas folosit pentru colectarea hainelor uzate din Milano, mai exact în cartierul Citta Studi, la colțul dintre via Sandro Botticelli și via CesareSaldini.
Prima alarmă a fost trasă de un bărbat care vineri seara, în jurul orei 20:00, s-a apropiat de un tomberon și a observat prezența bebelușului. Bărbatul a oprit un alt trecător care a sunat la 118, deoarece el nu avea telefon, potrivit corriere.it.
„Arăta ca o păpuşă”, a explicat pensionarul Giacomo B., în vârstă de 70 de ani, care a trecut cu bicicleta pe lângă tomberon și a văzut în interiorul acestuia mai multe haine și prosoape ce păreau noi.
Le-a verificat să vadă cum arată, pe unele le-a dat deoparte și atunci a văzut un corp micuț învelit într-un hanorac roșu din lână și un prosop galben care mai avea atașată o parte din placentă, semn care sugera că se născuse de curând.
„Nu este o păpuşă, e o fetiță adevărată”, a realizat el. Neavând telefon mobil, a oprit un alt bărbat, de 74 de ani, care se plimba liniștit pe trotuarul de pe via Botticelli, în inima cartierului Citta Studi, și i-a arătat nou-născuta din tomberon.
Primul apel a fost făcut la 118, în speranța că acel trup micuț care nu se mișca era încă în viață. La sosirea lucrătorilor sanitari, operațiunea de resuscitare a fost zadarnică, deoarece bebelușul era mort de ceva vreme, probabil de câteva ore.
Giacomo a văzut sosind mașinile poliției, agenții l-au întrebat cum a găsit cadavrul respectiv și dacă a văzut pe cineva în apropierea tomberonului. Septuagenarul a devenit chiar și suspect, așa cum se întâmplă atunci când are loc o crimă și trebuie descoperit vinovatul.
Dar chiar dacă dosarul deschis de procurorul Paolo Storari prevede ipoteza „pruncuciderii”, este mult mai probabil ca aceasta să fie o poveste de marginalizare și disperare. Un singur mister nu a putut fi elucidat în scurt timp: cine a abandonat acolo trupul micuței?
Autopsia cadavrului a durat până noaptea târziu. La prima examinare, medicul legist a exclus semnele de violență dar nu a putut clarifica exact dacă fetița s-a născut vie sau deja moartă. O întrebare care, din punct de vedere juridic, ar fi implicat și o altă ipoteză a infracțiunii care ar fi reevaluat poziția mamei.
În opinia anchetatorilor, femeia poate să fi făcut gestul în situație de șoc, tocmai din cauza morții premature a nou-născutei. Din aceste motive, polițiștii au reînnoit apelul către părinți să se identifice, pentru a lămuri mai bine ce s-a întâmplat cu micuța.
De asemenea, anchetatorii sunt din ce în ce mai convinși că bebelușul a fost abandonat deja mort de mama sa sau de cineva care ar fi ajutat-o într-o naștere clandestină la domiciliu.
Se pare că cine a abandonat nou-născuta, a vrut ca ea să fie găsită. Trupul, încă cu urme de placentă și cordonul ombilical tăiat în mod tradițional, a fost acoperit de un hanorac, apoi învelit în diverse haine și un prosop.
Însă acest „pachet” a fost așezat în tomberonul pentru colectarea hainelor uzate fără a fi întors mecanismul rotativ care aruncă hainele în recipientul de dedesubt.
Până la această oră, cercetările efectuate nu au avut rezultate. Se efectuează verificări la camerele de supraveghere din zonă și în spitalele din provincia Milano pentru a vedea dacă au apărut femei cu probleme legate de naștere.
Organele de anchetă au verificat inclusiv zonele din partea de est a orașului Milano. Dar nici aici nu a apărut vreo veste semnificativă. Echipa mobilă coordonată de procurorul Storari investighează în continuare cazul.
Citta Studi este un cartier rezidențial și universitar, foarte aproape de via Botticelli unde se află Istituto dei Tumori și, de asemenea, pavilioanele de știință și medicină legală ale Statale (Universitatea din Milano).
Cartierul nu este o zonă periferică, așa că doar mama, deocamdată anonimă, va putea explica motivele unei astfel de decizii sfâșietoare și disperate.