O româncă rezidentă în Italia și care lucrează ca badantă, a fost condamnată la trei ani și șase luni de închisoare pentru violență asupra fiicelor sale.
Potrivit ziarului Il Gazzettino, femeia are inițialele numelui E.C. și are 41 de ani. Ea este acuzată că, în perioada 2017 – 2022, și-a bătut în mod repetat cele două fiice, care la acea vreme aveau 16, respectiv 14 ani.
Agresiunile includeau insulte, bătăi cu coada de la mătură, distrugerea computerelor și telefoanelor mobile ale fetelor, precum și aruncarea cu obiecte precum pahare și farfurii în ele.
Într-un episod de violență extremă, mama româncă a scuipat mâncarea mestecată pe fiica cea mare.
Situația a escaladat până în iulie 2022, când fiica cea mare a sunat la 112. La sosirea carabinierilor la domiciliul familiei, aceștia au găsit casa în dezordine, cu farfurii și pahare sparte.
Femeia, vizibil furioasă din cauza intervenției autorităților, a opus rezistență arestării, fapt ce a dus la o acuzație suplimentară de ultraj.
În cadrul investigației, procurorul Sergio Dini a dispus efectuarea unei expertize psihiatrice asupra inculpatei.
Rezultatele au arătat că aceasta era conștientă de acțiunile sale și capabilă să răspundă în fața legii.
În prezent, cele două surori, acum majore, trăiesc singure, eliberate de coșmarul abuzurilor mamei lor.
Tatăl lor, pe de altă parte, nu a fost niciodată prezent cu ele în Italia, locuind permanent în România. Această sentință pune capăt unei perioade îndelungate de suferință și abuz pentru cele două tinere.