Maria Barca, bătrâna în vârstă de 91 de ani de la Ancona, găsită pe podeaua bucătăriei, aproape inconștientă, deshidratată și rănită, a făcut primele declarații: „Eram singură când am căzut, atât îmi amintesc.” În baia apartamentului său, în același timp, zăcea trupul neînsuflețit al româncei Ana Anca, 62 de ani, îngrijitoarea bătrânei respective. Românca ar fi căzut și murit în urma unui infarct iar în aceste zile a fost dispusă autopsia asupra corpului conaționalei noastre, informează Il Resto del Carlino. Cele două femei au fost găsite sâmbătă dimineață, 25 august, de un nepot al bătrânei.
Bătrâna este internată la spitalul „Torette” din Ancona și a reușit să vorbească câteva minute cu anchetatorii care se ocupă de acest caz: „Nu era nimeni în casă, eram singură atunci când am căzut, doar acest lucru mi-l amintesc”, a spus Maria Barca.
A fost deschis dosar pentru crimă
Pe o stradă din cartierul Brecce Bianche, sâmbătă dimineață în jurul orei 8:30 au fost descoperite cele două femei, una decedată, în baie, după ce s-a simțit rău, a căzut, s-a lovit și a murit în urma unui infarct, iar cealaltă, bătrână, invalidă, în agonie, pe podeaua bucătăriei, neputând să se ridice de una singură. Aceasta este scena și prima ipoteză a anchetatorilor care s-au prezentat la fața locului.
În momentul de față a fost deschis totuși un dosar pentru omucidere, faptă cu autori necunoscuți.
Ana, moartă cu cel puțin 30 de ore înainte de a-i fi descoperit trupul
Ana Anca, se pregătea să se întoarcă acasă peste câteva zile, în România. La sfârșitul lunii august s-ar fi întors la copiii și nepoții ei, după ce a lucrat pentru 3 luni ca îngrijitoare, înlocuind pe o altă româncă, Cecilia, plecată în vacanță în România în tot acest timp. Cecilia a fost sunată vinerea trecută de o enoriașă de la parohie care a mers la casa bătrânei pentru a-i da împărtășania, a sunat, dar nimeni nu i-a răspuns la ușă. Mirată că cele două, bărâna și îngrijitoarea păreau a nu fi prezente în casă, enoriașa a sunat-o pe Cecilia, în România, căreia i-a mărturisit acest lucru. Din țară, Cecilia a încercat de mai multe ori de-a lungul zilei să se pună în contact cu Ana, a sunat-o dar fără ca cineva să îi răspundă. În acel moment a decis să contacteze familiarii, care, prezentându-se la casa bătrânei sâmbătă dimineața, au făcut tragica descoperire.
Situația aceasta, cu Ana decedată în baie și bătrâna căzută pe podeaua bucătăriei, ar fi durat cel puțin vineri dimineață, când se presupune că pensionara ar fi mers în bucătărie să își facă o cafea, dar îngrijitoarea era moartă deja de joi seara, susțin anchetatorii.
Ana nu părea să aibă probleme de sănătate
Fiii Anei Anca au aflat că mama lor a decedat de pe internet, din articolele presei scrise pe acest subiect, autoritățile, până în seara târzie a zilei de sâmbătă nu îi anunțase de nimic. Fata și băiatul Anei au declarat că nu sunt la cunoștință ca mama lor să fi suferit de vreo patologie anume și că femeia nu părea să aibă probleme de sănătate deosebite. Va fi efectuată autopsia asupra trupului neînsuflețit, în urma căreia autoritățile speră să aibă mai multe răspunsuri care să ducă la elucidarea acestui caz.
Despre același subiect mai puteți citi:
- Ana, badanta română moartă la Ancona, zăcea de cel puțin 30 de ore fără viață. Bătrâna rănită era deshidratată și în agonie;
- Îngrijitoare română din Italia găsită moartă în baia bătrânei pe care o asista. Peste 2 zile urma să se întoarcă în România.