Momente de mare spaimă marți, 30 septembrie 2025, în Piazza Sant’Angelo, chiar în inima localității Manduria, provincia Taranto din Italia, după ce un apartament a fost cuprins brusc de flăcări.

Incendiul, informează Quotidiano di Puglia, a izbucnit în câteva clipe și a distrus o mare parte din locuință, degajând un nor dens de fum, vizibil de la distanță.
În interior se aflau un bărbat în vârstă și badanta acestuia. Ei au fost scoși la timp de câțiva vecini și de doi salvatori ai serviciului de urgență 118 care, deși nu erau în tura de serviciu, au intervenit imediat.
Bătrânul, conștient dar puternic afectat, a fost preluat ulterior de o echipă medicală și transportat la spital: a suferit o ușoară intoxicație cu fum, fără arsuri. Îngrijitoarea nu a fost rănită.
La fața locului au intervenit echipaje medicale, carabinierii de la secția locală și mai multe echipe ale pompierilor de la detașamentul din Manduria, care au stins incendiul și au securizat clădirea. Pagubele materiale sunt semnificative.
Cauzele izbucnirii focului nu sunt, deocamdată, cunoscute; acestea vor fi stabilite în urma verificărilor tehnice.
Incidentul a atras numeroși localnici, care au urmărit cu îngrijorare operațiunile de salvare.