Un pensionar în vârstă de 68 de ani din Recanati, provincia Macerata, trăieşte de aproape un an sub spectrul amenințărilor și violenței.
Încă din noiembrie 2024, bărbatul, care este văduv și are nepoți la școala din localitate, a început să primească telefoane și mesaje insistente de la fosta sa iubită, o îngrijitoare originară din Europa de Est cu 27 de ani mai tânără ca el.
Conform publicației Corriere Adriatico, femeia, în vârstă de 41 de ani, nu a acceptat despărțirea. Ea l-a amenințat verbal și fizic în repetate rânduri. I‑a strigat injurii, l‑a lovit cu pumnii și picioarele, provocându‑i mai multe leziuni.
La un moment dat, ca să scape de hărțuire, bărbatul a blocat numărul fostei partenere, iar aceasta l‑a urmărit acasă și la școala unde învață nepoții săi.
Dosarul este în lucru șa Parchetul din Macerata, sub coordonarea procurorului Francesco Carusi.
În luna februarie a acestui an, judecătorul de instrucție i‑a impus femeii o interdicție de apropiere și obligativitatea purtării unei brățări electronice după ce autoritățile au constatat escaladarea episoadelor de violență.
Procurorii susțin că între noiembrie 2024 și ianuarie 2025, femeia l‑a constrâns pe pensionar să‑și schimbe radical obiceiurile de viață: îl suna și îi trimitea mesaje în mod repetat, se prezenta neinvitată la domiciliul său și l‑a agresat cu telefonul mobil.
Miercuri, 17 septembrie 2025, la Tribunalul din Macerata a avut loc prima înfățișare. Dosarul se judecă în fața judecătorului Andrea Belli, iar parchetul este reprezentat de procurorul Raffaela Zuccarini.
Femeia este apărată de avocata Olimpia Frapiccini, în timp ce victima, care s‑a constituit parte civilă, este reprezentată de avocatul Antonio Renis. După discutarea actelor, instanța a dispus amânarea cauzei pentru 4 noiembrie.
Până la finalizarea procesului, ea trebuie să respecte strict ordinul de protecție și să nu se apropie de casa bărbatului sau de locurile frecventate de familia acestuia.