Badantă din Italia, moartă după ce a căzut cu trotineta electrică într-un canal. Tatiana avea 63 de ani

Trupul neînsuflețit al unei femei a fost găsit joi, 21 august 2025, într-un canal din localitatea Verolavecchia, provincia Brescia din Italia.

2
Tatiana, 63 de ani, moartă în Italia după ce a căzut cu trotineta într-un canal. Sursă foto: Fanpage.

Victima, identificată ca fiind Tatiana Kucherenko, de naționalitate rusă, avea 63 de ani și locuia de mai mulți ani în Verolanuova, unde lucra ca îngrijitoare pentru o familie din zonă.

Potrivit informațiilor relatate de Brescia Today, tragedia s-a produs în jurul orei 14:00, pe via Trento.

Din primele informații reiese că femeia circula cu trotineta electrică când, din motive încă neclare, ar fi pierdut controlul vehiculului și a căzut în apa canalului aflat pe marginea drumului.

Canalul avea o adâncime de aproximativ 80 de centimetri, însă, conform primelor ipoteze, Tatiana era deja inconștientă în momentul impactului, ceea ce a făcut ca și câțiva zeci de centimetri de apă să îi fie fatali.

La fața locului au intervenit echipaje ale carabinierilor, pompierilor și serviciului de urgență 118, însă medicii nu au mai putut decât să constate decesul femeii.

În sprijin a fost mobilizată și Agenția Regională pentru Urgențe și Situații de Criză (Areu) din Lombardia, care a trimis o ambulanță și o mașină de intervenție.

Carabinierii din Verolanuova au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate dinamica incidentului, dar până în prezent este exclusă ipoteza implicării altor vehicule.