O familie din localitatea Novara, regiunea Piemonte din Italia, a ales să „o ierte” pe badanta angajată pentru mama lor vârstnică, după ce a furat bijuteriile acesteia din urmă, iar procesul penal s-a închis.
Cazul, petrecut în vara anului 2022 în locuința pensionarei din Italia, are în prim-plan o femeie de 39 de ani, identificată ca L.M., care, potrivit relatării, fura bijuterii și obiecte de valoare în timpul programului de lucru.
Suspiciunile au apărut după ce bătrâna a observat dispariția unor bijuterii. Fiind singura persoană care intra în locuință în acea perioadă, badanta a devenit principala suspectă.
În septembrie, fiul pensionarei a confruntat-o, iar L.M. a recunoscut faptele și s-a arătat dispusă să restituie totul, însă obiectele nu au mai fost înapoiate, iar femeia a dispărut.
În noiembrie, fiul victimei a întâlnit-o întâmplător pe L.M. într-o pizzerie din localitatea Bellinzago.
A urmat o discuție aprinsă despre furturi, iar îngrijitoarea a sunat ea însăși la carabinieri susținând că a fost insultată grav.
La sosirea militarilor însă, povestea bijuteriilor furate a ieșit la iveală. Fosta asistentă la domiciliu a recunoscut din nou furtul, invocând o situație familială și economică dificilă, dar a adăugat că nu mai putea face nimic: bijuteriile fuseseră deja duse la un centru de amanet. A urmat depunerea plângerii.
Recent, chiar înainte de proces, conflictul s-a aplanat, iar familia pensionarei a retras plângerea.
Judecătorul a reîncadrat acuzația la „furt simplu” și a declarat „nu se procedează” din lipsa plângerii prealabile.
Instanța a explicat implicit că „furtul în locuință”, un delict mult mai grav, cere ca autorul să pătrundă abuziv într-o casă, pe ascuns sau împotriva voinței proprietarilor; nu acesta era cazul, deoarece L.M. se afla în acel imobil pentru a presta o activitate licită.
Potrivit procurorului, în varianta de „furt în locuință” pedeapsa ar fi fost de 3 ani și 4 luni de închisoare și amendă de 607 euro.