Badantă din Italia, găsită moartă în baie. Trupul său era scufundat în apă și avea sânge în preajmă

O femeie în vârstă de 70 de ani, care din primele informații reiese că era originară dintr-o țară din Europa de Est și lucra ca îngrijitoare în Italia, a fost găsită fără viață în această dimineață într-o locuință situată între via Santo Stefano și via Bezzecca, în orașul Ancona, provincia cu același nume din Regiunea Marche.

Tragedia a fost descoperită de bătrâna pe care o îngrijea, aflată într-o stare de șoc, care a alertat imediat autoritățile, infomează ziarul Il Resto del Carlino.

Femeia a fost găsită în cadă, cu trupul scufundat într-o cantitate mare de apă. În baie era și sânge, ceea ce a determinat intervenția imediată a forțelor de ordine.

La fața locului au intervenit echipaje ale Poliției, Poliției Locale, un echipaj de urgență de la 118 și voluntarii Crucii Galbene din Ancona.

Conform primelor verificări, ipoteza principală este că femeia ar fi alunecat în timp ce încerca să intre în cadă, s-ar fi lovit la cap și apoi ar fi căzut în apă.

La sosirea agenților, robinetul era deja închis. Ușa locuinței a fost deschisă de bătrâna asistată, aflată într-o stare puternică de tulburare emoțională.

Anchetatorii nu au identificat elemente care să indice implicarea altei persoane sau existența unei morți violente.

Cel mai probabil, decesul a fost cauzat fie de un accident prin cădere, fie de un posibil episod medical survenit brusc, care a dus la pierderea echilibrului și traumatism cranian.

Cazul rămâne în atenția autorităților, care continuă cercetările pentru a confirma circumstanțele exacte ale morții.