Badantă din Italia, doarme de două luni într-o pivniță după ce bătrâna a murit și a rămas fără muncă

O badantă în vârstă de 75 de ani doarme de două luni într-o pivniță din localitatea italiană Busto Arsizio, în provincia Varese, după ce a rămas fără locuință și fără un serviciu stabil care să îi ofere și cazare.

Pentru ea, perioada Crăciunului înseamnă câteva nopți într-un loc cald, cu un pat și o baie, relatează site-ul local VareseNews.

Sursa citată scoate la lumină precaritatea cu care se confruntă și alte lucrătoare domestice: muncă fragmentată, venituri mici și acces tot mai dificil la o locuință.

Femeia, prezentată sub numele de „Caterina” (nume inventat pentru a-i proteja identitatea) și care este originară din Ucraina, descrie spațiul în care trăiește ca pe un subsol care rămâne cald iarna pentru că „pe acolo trec țevile de la încălzire”.

Între cutii și un dulap, o canapea transformată în pat a devenit, temporar, singurul ei loc de odihnă.

„Doamna de care aveam grijă a murit în octombrie, cu ajutorul unor cunoștințe am putut să îmi pun lucrurile într-o pivniță”, povestește ea.

„Și din cauza vârstei mi-a fost greu să găsesc un nou loc de muncă care să îmi ofere și casă. Așa că, multe nopți, dorm aici, în pivniță.”

Caterina spune că, deși este cetățeană ucraineancă, este și „mândră cetățeană italiană”. Contextul biografic pe care îl oferă indică un declin treptat spre sărăcie, accelerat de o experiență de violență de gen.

Ea afirmă că, după ce a ajuns în Italia, a lucrat ca profesoară de matematică la o școală rusă din Milano și, o perioadă, ca bonă.

În 2016 s-a mutat în Busto Arsizio, după ce s-a căsătorit cu un bărbat de acolo. „La început era destul de atent, dar apoi, în ultimii trei ani, a devenit autoritar și violent: mă insulta și mă amenința cu moartea. Într-o seară m-am trezit alergând din casă în papuci.”

Spune că s-a adresat asociației Eva Onlus și că, în 2023, a plecat și a început să lucreze ca badantă.

Munca de îngrijire în regim permanent i-a oferit, o perioadă, și un acoperiș deasupra capului. Însă, potrivit relatării ei, în 2024 a încheiat un contract de îngrijire a unei persoane cu Alzheimer, pentru că nu mai reușea să facă față.

„Acum un an fix mi-am pierdut locul de muncă și, din cauza vârstei, mi-a fost greu să găsesc un post stabil”, spune femeia.

Deși are o pensie minimă obținută în Italia, Caterina afirmă că veniturile ei — mai ales în perioadele dintre două angajări — nu au fost suficiente pentru a depăși „pragul” chiriei.

Ea descrie inclusiv episoade de locuire împreună cu alți conaționali, într-un apartament împărțit cu alte două cupluri.

Chiar și cu un venit suplimentar din munca de îngrijitoare, situația locativă rămâne, în versiunea ei, blocată: „Venitul meu este prea mic ca să pot plăti avansul lunilor pe care îl cer.”

Din octombrie, după decesul unei persoane pe care o asista, Caterina spune că a trecut printr-o succesiune de soluții provizorii: pivnița în care își păstrează lucrurile și patul improvizat, nopți petrecute la fiica ei — care locuiește cu nepoata într-un apartament cu două camere — și, uneori, la o prietenă.

„Alteori merg la o prietenă care stă într-un apartament cu două camere și mă lasă să stau pentru zece euro pe noapte”, afirmă ea.

Spune că a luat legătura și cu SUNIA, sindicatul chiriașilor din cadrul CGIL, precum și cu Acli, încercând să depășească precaritatea și să evite inclusiv pierderea unei reședințe oficiale, de care depind servicii precum medicul de familie.

În acest context, zilele de Crăciun au căpătat pentru ea o semnificație strict practică: un pat, o baie și câteva nopți într-un spațiu sigur.

Caterina spune că găsește o așezare mai stabilă doar în weekend, când o înlocuiește pe o colegă îngrijitoare într-o familie din zonă, iar această perioadă se suprapune anul acesta cu sărbătorile.

„Sunt oameni buni”, spune ea despre familie. „Și apuc și să fac duș la ei.”

„Reușesc să stau la ei cinci nopți”, afirmă Caterina, explicând că succesiunea zilelor libere și a weekendului îi oferă, pentru scurt timp, un fel de „acasă”.

După sărbători, spune că se va întoarce la aceeași rutină din ultimele luni: nopțile în pivniță, câte o noapte la fiică, alte nopți plătite cu zece euro. La 75 de ani, speranța ei rămâne să iasă din precaritatea locuinței.