Avion prăbușit cu 62 de persoane la bord: Poveștile pasagerilor care s-au salvat în ultima clipă pentru că nu s-au îmbarcat

- Conținut sponsorizat -

Juliana Chiumento, o tânără doctoriță din Brazilia, a scăpat că prin minune de moarte după ce a decis să schimbe data zborului său, la insistențele tatălui ei, Altermir Chiumento.

psg1-20240812
Juliana Chiumento.

Zborul 2283, care a decolat din Cascavel, Brazilia, și avea ca destinație finală aeroportul Guarulhos din São Paulo, în aceeași țară, s-a prăbușit în apropiere de destinație, provocând moarte tuturor celor 62 de persoane aflate la bord.

Printre victime s-au numărat și câțiva dintre prietenii doctoriței, împreună cu care aceasta ar fi trebuit să călătorească, conform presei braziliene.

Juliana a povestit că tatăl ei i-a trimis un mesaj audio în care o ruga să își amâne călătoria, iar această decizie i-a salvat viața.

„Mintea mea se împarte în mii de locuri, dar, mulțumesc lui Dumnezeu, am parte de mult sprijin și toți mă încurajează.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Simt nevoia să mă întorc la Rio de Janeiro, unde locuiesc, și unde voi continua studiile. De fiecare dată când voi pune piciorul în acest aeroport, îmi voi aminti de această eliberare pe care Dumnezeu mi-a dat-o”, a declarat Juliana.

Emoționat, tatăl ei a explicat în cadrul unui interviu că a avut un presentiment, pe care l-a numit un „sentiment patern”, care l-a făcut să o îndemne pe fiica sa să amâne zborul.

„Premoniția unui tată. I-am spus: fiica mea, mai stai puțin cu tatăl tău aici. Ea mi-a spus că va încerca să își reprogrameze călătoria pentru sâmbătă. Mă rog pentru copiii mei în fiecare zi…”, a mărturisit el.

În același timp, Adriano Assis, un alt pasager care ar fi trebuit să fie la bordul avionului, a scăpat cu viață și el după ce a ratat zborul.

psg2-20240812
Adriano Assis.

„Am ajuns la aeroport la 9:40, dar nu am reușit să mă îmbarc. Am așteptat sperând că se va deschide poarta, dar nu am primit nicio informație.

- Continuarea după publicitate -

La 10:40 mi s-a spus că nu mai pot urca în avion, pentru că check-in-ul era deja închis. Am fost foarte supărat și chiar m-am certat cu personalul, dar acum îmi dau seama că pierderea acestui zbor mi-a salvat viața”, a declarat Adriano pentru un ziar local.

Avionul, care a zburat fără incidente timp de 1 oră și 35 de minute, a efectuat brusc un viraj, a căzut în spirală și s-a prăbușit de la o altitudine de aproximativ 4.000 de metri.

Deși investigațiile sunt încă în desfășurare, experții speculează că ar fi vorba despre un posibil incident de tip „stall”, în care avionul își pierde portanța necesară pentru a menține zborul.

Acesta este cel mai grav accident aviatic din Brazilia de la tragedia din 2007 de pe aeroportul Congonhas, când 199 de persoane și-au pierdut viața.

- Continuarea după publicitate -

În urma prăbușirii, niciunul dintre locuitorii clădirii rezidențiale afectate nu a fost rănit, însă echipele de salvare continuă să caute corpuri printre dărâmături.