Rusia este în doliu. Toate gândurile se îndreaptă spre victimele atentatului din Sankt Petersburg: 11 morți și 51 de răniți. Bomba care a explodat în metrou se afla în rucsacul unui atacator sinucigaș.
Un cetățean rus, de origine kârgâză, (Kazahstan), este suspectat că a provocat deflagrația violentă produsă luni la ora locală 14:40 într-un tren care circula între două stații ale unei linii de metrou frecventate din Sankt-Petersburg, a anunțat un oficial kârgâz din domeniul securității, transmit Reuters și AFP citate de Agerpres.
„Autorul-kamikaze din metroul din Sankt-Petersburg, Rusia, este un cetățean kârgâz, Akbarjon Djalilov, născut în 1995. Probabil că el a obținut cetățenia rusă”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al serviciilor de securitate kârgâze, Rakhat Saulaimanov.
Explozia a avut loc la ora locală 14:40 (11:40 GMT) într-un tren care circula între două stații ale unei linii de metrou frecventate, ce traversează centrul orașului, Sennaia Ploșciadi și Tehnologhiceski Institut.
O a doua bombă a fost găsită luni după-amiază în staţia de metrou Ploşciad Vosstania din centrul oraşului rus Sankt-Petersburg, au precizat autorităţile ruse.
Echipele speciale au găsit-o și dezamorsat-o la timp, era asemănătoare celei care a fost detonată: conținea un kilogram de explozibil și pumni de cuie, ca să semene cât mai multă moarte.
Lideri din întreaga lume se declară şocaţi de atentatul din Sankt Petersburg și au transmis mesaje de condoleanțe și solidaritate.
În această dimineaţă, Putin a vorbit la telefon cu preşedintele american Donald Trump despre necesitatea de a învinge terorismul rapid şi în mod decisiv.
„Îngrozitor. Ceva îngrozitor. Se întâmplă peste tot în lume. Un lucru absolut îngrozitor”, a spus Donald Trump, președintele Statelor Unite.
„Statele Unite condamnă acest atac, acest act de violenţă. Gândurile noastre şi rugăciunile se îndreaptă către răniţi, către poporul rus”, a declarat şi purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer.
Valul de violenţă care s-a dezlănţuit în metroul din Sankt Petersburg a fost condamnat la unison de miniştrii de Externe ai Uniunii Europene, care în momentul atacului erau reuniţi la Luxemburg.
Mesaje asemănătoare au venit de peste tot, din lume, dar şi gesturi de solidaritate: clădiri luminate în culorile steagului rusesc, cum a fost noaptea trecută primăria din oraşul israelian Tel Aviv.