Asociație românească din Italia formată în mare parte din „badante”, omagiată în presa locală

- Conținut sponsorizat -

Fotografii frumoase în care zâmbesc români, bărbați, femei, copii îmbrăcați în portul național popular, au umplut paginile unui ziar local din Italia. Il Tirreno a publicat recent un amplu articol despre evenimentul pe care Asociația Evrika din Pistoia l-a organizat cu ocazia Zilei Naționale a României de la 1 decembrie.

Pagină din Il Tirreno, dedicată evenimentului organizat de Asociația românească Evrika

Asociația românească Evrika reunește o mare parte din comunitatea românească din Pistoia și ca multe alte organizații și asociații românești din peninsulă, la 1 decembrie a omagiat Ziua Marii Uniri și Ziua Națională a României. Cu costume, dansuri și muzică tradițională, care nu au putut trece neobservate de comunitatea italiană.

La eveniment au participat și alte asociații din Pistoia, precum și colaboratori cum ar fi: Coop Pistoia și Cesvot Pistoia.

În deschidere a luat cuvântul Daniela Stoica, președinta asociației Evrika, după care au urmat saluturile lui Igli Zannerini, președintele Avis, și cel al lui Marco Leporatti, reprezentând filiala Coop din Pistoia. Pe scenă s-au derulat apoi programe artistice cu dansuri și cântece populare și patriotice românești.

Daniela Stoica, președinta Asociației Evrika

Grupul Fantezia a interpretat o suită de dansuri tradiționale, în timp ce Adriana și Mihaela Dasca au interpretat melodii populare. Au recitat poezii, Anicuța Vișoiu, Frațilă Victorița si Băbicianu Teodora.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În cadrul evenimentului, ne-a declarat Daniela Stoica, s-a organizat o loterie din vânzarea biletelor, iar banii au fost direcționați la asociația „Vreau să ajut” din orașul Bacău pentru cadourile a 200 de copii dintr-un sat sărac din acest județ.

Il Tirreno precizează: „Voluntarii din cadrul asociației Evrika – femei care lucrează în general ca îngrijitoare – colaborează, de asemenea, cu diverse asociații, precum Cesvot și Avis, și reprezintă cea mai mare comunitate de donatori străini din oraș.”

1° Dicembre Festa della Romania

Gepostet von Igli Zannerini am Sonntag, 1. Dezember 2019

Comunitatea românească din Pistoia numără peste trei mii de persoane și este a doua ca număr după cea albaneză.