Corpul neînsuflețit al unui cioban român de 40 de ani a fost găsit în această după-amiază de joi, 28 decembrie 2017, pe drumul care duce din centrul localității Venarotta din provincia Ascoli Piceno și fracțiunea aceleiași localități, Monsampietro.
Dintr-o primă reconstituire a celor întâmplate reiese că bărbatul român s-a sinucis și ar fi recurs la acest gest dramatic într-un moment de slăbiciune, când a decis să-și ia viața spânzurându-se de un copac din apropierea stânii.
Conaționalul nostru avea în grijă o turmă de oi în localitate, scrie ziarul Corriere Adriatico, și până la această oră autoritățile nu au prea multe informații despre el sau despre motivul care l-ar fi împins să se sinucidă.
La fața locului s-au prezentat carabinierii din Venarotta, precum și personalul medical cu ambulanța de la spitalul Mazzoni dar pentru bărbatul român nu s-a mai putut face nimic altceva decât să se constate decesul, mai scrie sursa citată.
Reamintim pe această cale tuturor românilor din Peninsulă că în Italia avem la dispoziție linii telefonice și chat-uri online care pot ajuta oamenii să treacă peste aceste gânduri negre sau pot ajuta apropiații acestora să-i îndrume spre alegeri mai bune. Acestea sunt:
- Telefono Azzurro (pentru persoane sub 18 ani)
– http://www.azzurro.it
– http://www.azzurro.it/chat.html (asistenţă prin chat)
– Telefon 19696 - Telefono Amico
– http://www.telefonoamico.it
– Telefon: 199 284 284