Angajată a Consulatului României la Catania dată afară din funcție în urma răspunsului dat unui cetățean român

- Conținut sponsorizat -

O funcționară a Consulatului României la Catania a fost disponibilizată din funcție din ordinul MAE după ce a avut o atitudine ostilă în discuția cu un cetățean român aflat în Italia. Funcționarei i s-au cerut telefonic informații cu privire la posibila întoarcere în țară, iar răspunsul acesteia a fost: „În primul rând, nu trebuie să sunați! Da? Asta ar fi foarte drăguț din partea dumneavoastră, să nu sunați. Nu este obligat statul român să se ocupe de repatrierea aceasta!”

Redăm mai jos, conform Digi24, întregul răspuns al angajatei Consulatului României de la Catania la solicitarea de informații a cetățeanului român:

„Deci, nu trebuie să sunați! În primul rând, nu trebuie să sunați! Da? Asta ar fi foarte drăguț din partea dumneavoastră, să nu sunați. Nu este obligat statul român să se ocupe de repatrierea aceasta!

Noi nu putem să scriem la guvernator și să spunem: Domn’e, dați-ne o cursă acuma repede, că avem niște cetățeni pe care trebuie să-i ducem. Deci, nu se poate! Deci, nu știu, scrieți la domnul Iohannis! Spuneți: Domn’e, suntem blocați aici, nu se poate statul român să ne lase așa de izbeliște!

Vă rugăm, faceți ceva! Trimiteți un charter, trimiteți o cursă specială, nu știu!”

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Într-un comunicat sosit pe adresa redacției noastre se precizează că în urma comportamentului său, angajatei respective i s-a desfăcut contractul de muncă.

„Cu privire la situația unui cetățean român care se află în Republica Italiană, cu scopul de a desfășura activități sportive de performanță și care s-a adresat Consulatului României la Catania, MAE face următoarele precizări:

Comportamentul manifestat de către funcționarul consular și modul în care acesta a gestionat dialogul cu cetățeanul român sunt condamnabile, reprezintă o încălcare a normelor de conduită și a principiilor care ghidează activitatea Corpului diplomatic și consular al României și nu sunt reprezentative pentru modul în care misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României gestionează solicitările de asistență primite din partea cetățenilor români.

Din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, raportul de muncă al funcționarului în cauză, angajat pe plan local al Consulatului României la Catania, a fost încheiat, în conformitate cu dispozițiile art. 8.1 lit. c din Convenția civilă de prestări servicii nr.70/30.01.2020, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, inclusiv a termenului de preaviz.

MAE folosește acest prilej pentru a reitera importanța protejării și promovării drepturilor cetățenilor români în străinătate ca unul dintre obiectivele principale ale Ministerului Afacerilor Externe și, implicit, ale misiunilor diplomatice și ale oficiilor consulare ale României, cu atât mai mult în contextul actual. De asemenea, MAE manifestă preocupare constantă și angajament pentru promovarea unui comportament etic în rândul angajaților săi, bazat pe respect, corectitudine, integritate și dialog adecvat în relația cu cetățenii români.

- Continuarea după publicitate -

Cu privire la situația cetățeanului român care se află în Sicilia (care desfășoară activități sportive la un club local), alături de partenerul său, turist, Ministerul Afacerilor Externe precizează că oficiul consular a intrat în dialog cu persoana în cauză în cursul lunii martie și i-a comunicat acesteia posibilitățile de repatriere, inclusiv informații cu privire la zborul organizat de autoritățile române la data de 25 martie 2020. În plus, reprezentanții consulatului au întreprins demersuri pe lângă diverse companii de transport rutier pentru a sprijini repatrierea pe cale rutieră a persoanei în cauză și a partenerului acesteia, oferindu-se ca posibilă soluție repatrierea cu prima cursă terestră preconizată pentru începutul lunii iunie. Totodată, cetățeanul român a fost informat despre posibilitatea organizării unui nou zbor către București și care ar urma să plece de la Roma în perioada următoare.

MAE menționează că, în cadrul dialogului cu oficiul consular, persoana în cauză a precizat de fiecare dată că nu poate călători cu orice companie aeriană deoarece se deplasează însoțită de un animal de companie, care nu este acceptat, de regulă, pe orice zbor.”