Un angajat la curățenie pe Aeroportul Roma Fiumicino din Italia, a găsit o geantă cu 10.000 de euro în numerar și a predat-o imediat poliției aeroportuare, spunând că a făcut „ceea ce era corect”, așa cum a fost învățat de părinți.
Potrivit Corriere.it, Oumar Ndiaye, în vârstă de 45 de ani si originar din Senegal, era în tură când a observat o geantă lăsată nesupravegheată în zona terminalului C, lângă o ușă.
„Lucrez mereu dimineața devreme, pe la 7. Curățam lângă o ușă și am văzut geanta. Apoi am observat că erau bani. Nu văzusem în viața mea atâția bani. N-am stat pe gânduri nicio clipă, părinții mei m-au învățat că atunci când găsești ceva trebuie să îl returnezi”, a povestit el.

În interior erau 10.000 de euro, în bancnote de 100 de euro. Fără ezitare, bărbatul a anunțat polițiștii, a acoperit geanta cu o pânză și a dus-o la biroul poliției aeroportuare.
Spune că și-a anunțat și soția, care lucrează tot pe aeroport, iar aceasta i-a confirmat că trebuie să se adreseze imediat autorităților.
Oumar Ndiaye este originar din Senegal și locuiește în Italia de 20 de ani, după ce a ajuns la Roma la începutul anilor 2000. Trăiește în Fiumicino împreună cu soția și cei doi copii.
A lucrat mult timp într-un supermarket din Roma, iar de aproximativ un an are contract pe perioadă nedeterminată la compania Lucente Spa, cu sediul în Bari.
Gestul său s-a răspândit rapid în aeroport, iar angajatul a primit felicitări atât din partea personalului, cât și din partea firmei la care lucrează.
„Mi-au spus că am făcut un gest frumos. Eu am răspuns că așa am fost învățat și că era ceea ce era corect de făcut. Sunt mulțumit de munca mea la La Lucente, cu care reușesc să-mi întrețin familia”, a mai spus el.










