Locanicii din localitățile italiene Pizzoli și L’Aquila, provincia L’Aquila din regiunea Abruzzo, sunt în doliu după moartea fulgerătoare a lui Andrei Zuna, un tânăr de origine română, găsit fără viață la Jesi, o localitate din provincia Ancona, în regiunea Marche.

Funeraliile acestuia vor avea loc astăzi, 21 februarie, la ora 14:00, în biserica ortodoxă română din Pettino, L’Aquila.
Andrei Zuna, în vârstă de 29 de ani, avea cetățenie italiană și, conform documentelor sale, ultima sa reședință fusese în L’Aquila, unde trăia familia sa.
Tragedia s-a produs luni, 17 februarie 2025, în zona Campo Boario din Jesi, unde tânărul își găsise adăpost sub o copertină.
Din primele informații, cauza decesului rămâne incertă, fiind luate în considerare atât un posibil episod medical, cât și expunerea la frig.
Autopsia efectuată în cursul zilei de ieri va aduce mai multă claritate asupra împrejurărilor în care s-a produs decesul.
Andrei era cunoscut ca o persoană plină de viață, apreciată de prieteni și de comunitatea din care făcea parte.
Deși în ultimul timp trăia pe străzi, el mai fusese cazat la Casa delle Genti, un centru social aflat în apropierea locului în care a fost descoperit fără viață.
Însă, așa cum a explicat Marco D’Aurizio, directorul Caritas, „unele persoane fragile sunt greu de ajutat. Situațiile persoanelor fără adăpost sunt diverse, iar uneori acestea refuză sprijinul sau, după ce acceptă ajutorul pentru o perioadă, revin în stradă.”
Moartea lui Andrei a lăsat un gol imens în rândul celor care l-au cunoscut. Prietenii săi au inițiat o strângere de fonduri pe platforma GoFundMe pentru a ajuta familia să acopere cheltuielile de înmormântare.
Campania, lansată de grupul „Gli Amici di Andrei”, a reușit deja să depășească suma de 5.000 de euro.
La locul unde trupul tânărului a fost descoperit, au fost depuse flori, lumânări și o scrisoare emoționantă, în care apropiații săi își exprimă durerea și regretul profund:
„Nu trebuia să fie așa… De ce nu ne-ai sunat? Ți-a fost teamă că nu vei reuși?”.

Biserica ortodoxă română din Pizzoli a transmis un mesaj de condoleanțe familiei: „Ne alăturăm, prin rugăciune și afecțiune, durerii imense a familiei și a comunității ortodoxe române din Pizzoli pentru moartea tragică a dragului Andrei Zuna. Dumnezeu să-ți dăruiască pacea și liniștea pe care ai căutat-o atât de mult.”
Într-o scrisoare emoționantă, prietenii lui Andrei și-au exprimat durerea pentru pierderea sa prematură:
„Erai un om de aur, mereu gata să ajuți pe toată lumea, nu trebuia să se întâmple așa! De ce nu ai vrut să ai grijă de tine? Sunt atâtea întrebări pe care ni le punem, dar nu vom avea niciodată un răspuns…”.
Aceștia promit să păstreze vie amintirea sa și să-l poarte mereu în inimă.
„Drum bun, micuțule Andry, acum luminează cerul cu puterea ta: ne vei lipsi”, este mesajul sfâșietor lăsat de Desirè și de prietenii săi apropiați.