UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Copilul unei românce din Italia, ucis de un stivuitor. „Un copil vesel și cuminte… foarte cuminte!”

Băiatul în vârstă de 13 ani al unei românce din Sant’Andrea in Bagnolo (Cesena) a murit strivit de un stivuitor folosit la încărcarea, descărcarea și deplasarea pe distanțe scurte a produselor și materialelor folosite în ferma familiei. Adolescentul se afla la volanul utilajului care s-a răsturnat într-un șanț, conform Quotidiano Nazionale.

Un cearșaf alb pe iarbă acoperă acoperea trupul neînsuflețit al băiatului. Alături de el stivuitorul, înclinat în lateral, sub care copilul a fost strivit. O tragedie neașteptată și brutală care perturbă viața unei întregi familii.

Tragedia a avut loc în jurul orei 13.00, când Anselmo David, cu mamă de naționalitate română și tată italian, s-a urcat la volanul stivuitorului folosit în ferma de legume și fructe a familiei și s-a deplasat pe un drum de pământ din afara fermei. La un moment dat stivuitorul a părăsit direcția de mers și s-a răsturnat pe o parte, într-un șanț cu apă de pe marginea drumului. Băiatul a fost prins dedesubt și a decedat la locul dramaticului accident.

A fost găsit imediat de familiari care, disperați, au anunțat salvarea. Pentru tânărul adolescent nu a mai fost nimic de făcut.

La fața locului au intervenit imediat agenții Poliției Cesena, pompierii din Forlì-Cesena și personalul 118 care nu a putut decât să confirme decesul copilului. La fața locului s-a deplasat, de asemenea, medicul legist și reprezentantul Inspectoratului de muncă. Deși nu a fost un accident de muncă, pe lângă cercetările polițiștilor a fost declanșată și o anchetă de către Inspectoratul Muncii.

Sursa foto: Quotidiano Nazionale

„Era un copil vesel și cuminte… foarte cuminte”, a spus un vecin despre David. „Venea des să se joace acasă la nepotul meu, îl cunoșteam bine. Un băiat de aur! Cum se poate muri așa, la numai 13 ani? A terminat clasa a VII-a, la fel ca nepotul meu, se împăcau bine. Stăteau mereu împreună după-amiaza.”

David a lăsat în urma sa doi părinți și doi frați mai mari distruși de această tragedie.