O moldoveancă din Italia și-a transformat pasiunea în afacere. A lucrat ca îngrijitoare, iar acum face torturi senzaționale

- Conținut sponsorizat -

Dintre numeroasele povești de viață ale oamenilor care aleg să emigreze, Aurelia, o tânără din Republica Moldova, stabilită de mai mulți ani în orașul Pieve di Soligo, provincia Treviso (regiunea Veneto), spune că talentul și voința sunt întotdeauna cheile succesului în orice domeniu. Chiar și în cel ce reprezintă pasiunea ei, domeniul cofetăriei și patiseriei.

Povestea Aureliei este redată de publicația italiană Oggi Treviso.

În căutarea unui loc de muncă mai bine plătit decât cele din țara sa, Aurelia a ajuns în Italia în anul 2010, hotărâtă să pregătească un viitor mai bun pentru ea și copiii ei, care atunci au rămas în Moldova natală.

Așa cum știm cu toții, începuturile nu sunt deloc ușoare. Pentru a se putea întreține, Aurelia a trebuit să se adapteze noii sale vieți, oscilând între diverse locuri de muncă, unul mai precar ca celălalt, colaborând cu diverse firme care se ocupau de curățenie sau asumându-și sarcini temporare ca și îngrijitoare.

În acea dificilă perioadă de început, un singur lucru a mângâiat-o: pasiunea ei pentru preparat dulciuri. Inițial era doar o distracție dar și o modalitate de a-și menține mereu gândurile ocupate, pentru a depăși mai ușor dorul de casă și de copii.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În timp, însă, această pasiune a devenit un stimul, ceva căruia merită să-ți dedici energiile și să începi să visezi la un viitor diferit. După o perioadă de tatonare, Aurelia a înțeles faptul că, pentru a-ți perfecționa abilitățile, trebuie să te specializezi.

Primul său pas a fost înscrierea la „Academia profesiilor Dieffe” din Valdobbiadene, unde a obținut calificarea profesională de bucătar de patiserie. Fiind pasionată și de crearea de dulciuri decorative și-a perfecționat creativitatea prin participarea la cursuri de specializare, la școli precum „Great Candies di Pescara” și „Paulinescool e Alina 2 Cake School.”

Excepționala sa dexteritatea manuală și creativitatea ei fără limite sunt acum susținute de cunoștințe de bază solide, care îi permit să facă deserturi ieșite din comun, spectaculoase pentru ochi și delicioase pentru papilele gustative. Astfel încât, la un moment dat, și-a măsurat forțele cu alți concurenți într-o competiție organizată de celebrul patiser Iginio Massari, ajungând în finală și confirmând pregătirea sa de calitate.

Gata să lucreze ca patiser și cofetar profesionist, Aurelia a căutat un loc de muncă în magazinele tradiționale de profil dar, fără a-l găsi, a sondat terenul pentru a-și putea deschide propriul magazin cu produse de patiserie și cofetărie.

- Continuarea după publicitate -

Din nefericire, tânăra moldoveancă a realizat faptul că cheltuielile fixe și investiția inițială sunt prea mari în comparație cu resursele pe care le are. Dar Aurelia nu a renunțat și, continuând cercetările, a descoperit posibilitatea deschiderii unei afaceri acasă, iar cu sprijinul asociației non-profit „Cucina Nostra” a reușit să găsească informațiile necesare.

Conform legislației europene din 2004, este posibilă producerea alimentelor pentru vânzare direct la domiciliul propriu, cu condiția să fie respectate standardele de sănătate și igienă, producătorul să obțină certificatul Haccp (un document fundamental pentru toate companiile care operează în sectorul alimentar) și să deschidă un număr de TVA.

Birocrația italiană este întotdeauna complexă dar, cu sprijinul unui contabil autorizat și prin colaborarea unor instituții precum Municipalitatea și ULSS (autoritatea locală de sănătate) din Pieve di Soligo, în martie 2021 se nasc, finalmente, „Torturile Aurei.”

- Continuarea după publicitate -

Acum, creațiile Aureliei pot fi admirate datorită unui site și paginilor de socializare atât pe Facebook, cât și pe Instagram, iar rețeaua de contacte se extinde pe zi ce trece. Toate acestea relatează cât de delicioase și rafinate sunt „Le torte di Aura (Torturile Aurei).”

Pentru toți cei ce și-ar dori să-și schimbe parcursul profesional, Aurelia îi sfătuiește să creadă în visele lor și să nu renunțe în fața dificultăților. Acest lucru implică un angajament constant care pentru Aurelia va continua și în viitor, canalizându-și toate energiile pentru a crea mereu noi deserturi originale, delicioase și cât mai captivante.

- Mai multe după publicitate -