Aplicație utilă pentru românii din Italia: informații despre sistemul de sănătate, muncă sau obținerea reședinței

- Conținut sponsorizat -

Românii din Italia pot descărca pe celular o aplicație în limba română cu informații utile cu privire la: obținerea reședinței, sistemul sanitar, educație, legislația muncii, taxe, ajutoare sociale și multe alte detalii utile șederii în Italia. Aplicația se numește Key4Mobility și a fost realizată în cadrul unui proiect european de promovare e drepturilor cetățenilor comunitari care trăiesc într-o altă țară decât cea de origine. 

3,1 milioane de cetățeni români trăiesc în în afara granițelor țării, în alte state ale Uniunii Europene, (potrivit datelor Eures, 2020). Majoritatea au ales să se stabilească în Italia, Germania sau Spania. Astfel, românii se situează pe primul loc în Europa în ceea ce privește numărul de cetățeni mobili, adică stabiliți în altă țară decât cea de origine. Pe al doilea loc se află cetățenii polonezi  (aproape 1,6 milioane, dintre care jumătate stabiliți în Germania) și pe locul trei se află italienii (peste 1,4 milioane, repartizați în diferite state membre: Germania, Spania, Franța etc.).

În calitate de cetățeni europeni, românii beneficiază de o serie de drepturi, unul din cele mai cunoscute și importante fiind cel al liberei circulații. Dreptul de circulație și ședere liberă pe teritoriul statelor membre este un pilon pe care se sprijină construcția Europei. 

Dar există încă numeroase obstacole care împiedică o mobilitate deplină, efectivă în spațiul european. O îmbunătățire a mobilității ar aduce beneficii economiei și societății statelor membre ale UE. 

În plus, există o percepție greșită în Europa legată de cetățenii comunitari stabiliți în state diferite de cele de origine. O bună parte din mass-media, precum și mulți politicieni, îi numesc în „migranți”, deși termenul corect este cel de cetățeni comunitari mobili. 

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Despre accesul la drepturile cetățenilor comunitari, cum ar fi cel la liberă circulație sau dreptul la muncă s-a discutat în cadrul conferinței  finale a proiectului EUReKA: A Key Access to EU Rights, organizată pe 18 noiembrie 2021 de către Institutul European din România în colaborare cu Centrul de Studii și Cercetare IDOS (Italia).

Proiectul transnațional, finanțat de Uniunea Europeană, a vizat crearea unui portal și a unei aplicații de celular, APP numită simbolic „Key4Mobility” .

Practic, e vorba de o cheie virtuală de acces la drepturile și îndatoririle cetățenilor UE privind mobilitatea intra-UE. De pe site sau prin aplicație, se pot obține informații utile din mai mulțe țări europene (despre reședință sistemul de educație, legislația muncii, recunoașterea studiilor, taxe, ajutoare sociale etc). În același timp, se poate accesa un sistem, bazat pe geolocalizare, pentru a găsi rapid resurse și locații de interes pentru cetățenii europeni mobili. Site-ul și aplicația au și versiune în limba română!

AICI puteți descărca pliantele românești ale proiectului și instrumentele digitale.

- Continuarea după publicitate -

Descarcă fluturașul în limba română accesând următorul link: https://www.rotalianul.com/wp-content/uploads/2021/11/eureka-flyer-ro_55094513.pdf

- Mai multe după publicitate -