Vreme rea în Italia, un bărbat a murit luat de ape. Oamenii s-au urcat în copaci pentru a scăpa din calea puhoaielor

- Conținut sponsorizat -

Un pensionar în vârstă de 80 de ani şi-a pierdut viaţa duminică, 14 noiembrie, la Sant’Anna Arresi, după ce a fost luat de ape în timpul unei furtuni violente care a afectat insula italiană Sardinia.

Bărbatul vârstnic a rămas blocat în maşină din cauza puhoiului de apă. Când a reuşit să iasă din autovehicul, el a fost luat de curenţi după ce un curs de apă a ieşit din matcă, a indicat departamentul de pompieri. Salvatorii l-au căutat pe bărbat, al cărui corp neînsufleţit a fost găsit la scurt timp.

Vreme rea în Sardinia. Foto: Tgcom24

În apropiere de localitatea Villa San Pietro, patru vânători au rămas izolaţi după creşterea nivelului unui râu. Pompierii au intervenit în cursul serii pentru transportarea lor într-o zonă sigură.

În apropiere, serviciul pentru intervenţii de urgenţă a trimis un elicopter pentru a salva cinci persoane care se refugiaseră din calea inundaţiilor într-un copac.

Protecția Civilă anunţase pentru duminică mai multe furtuni severe pe insula Sardinia şi al doilea cel mai înalt nivel de avertizare pentru ziua de luni, în zona de sud.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Salvatorii au fost chemaţi să intervină de aproximativ 50 de ori în ajutorul persoanelor rămase izolate în locuinţe sau pentru a răspunde la alte urgenţe.