Accident în Italia: O mașină cu trei români a căzut într-o râpă de 15 metri

- Conținut sponsorizat -

Accident în după amiaza zilei de duminică, 31 octombrie, la Gemona, în Friuli Venezia Giulia, unde o mașină cu trei cetățeni români la bord a ieșit de pe șosea și a căzut într-o râpă de 15 metri, informează Il Messaggero. Pasagerii au fost transportați la spital, o femeie fiind în stare gravă.

În mașina românilor noștri se afla un cuplu, soț și soție, în vârstă de 56 și respectiv 57 de ani, rezidenți la San Fior, în provincia Treviso, precum și un alt bărbat, rudă de-a lor, în vârstă de 55 de ani.

Accidentul s-a produs pe „Strada di Foredor”, un drum de munte, plin de curbe, care duce la cabana Quarnan.

Autoturismul în care se aflau cetățenii români, un Volkswagen Golf, cobora de la cabana respectivă când, nu se știe din ce motive, șoferul a pierdut controlul volanului și mașina a căzut de-a lungul unei râpe de aproximativ 15 metri.

Vegetația a atenuat căderea autovehiculului, toți cei trei români scăpând cu viață. Bărbații au fost transferați la spitalul din Tolmezzo, iar femeia, grav rănită, a fost transportată cu elicopterul la spitalul din Udine. Potrivit sursei citate viața sa nu este în pericol.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

La locul accidentului au intervenit pompierii din Gemona, asistenții sanitari de la 118 și carabinierii din Osoppo.