Spital italian obligat să ofere îngrijiri medicale gratuite unei românce deși nu este înscrisă în sistemul de asigurări de sănătate

- Conținut sponsorizat -

Tribunalul din Milano a condamnat ATS (Agenția de Protecție a Sănătății – Agenzia di Tutela della Salute) și spitalul Niguarda, din același oraș, să ofere îngrijiri medicale gratuite unei românce care nu este înregistrată în sistemul național de asigurări de sănătate din Italia.

Conaționala noastră, în vârstă de 53 de ani, a fost supusă în 2015 unei operații de înlocuire a unei proteze la inimă, fiindu-i implantată o proteză mitrală mecanică, relatează Milano Today.

De atunci, însă, nu a mai fost acceptată la niciun control medical pentru că nu era rezidentă pe teritoriul Italiei și nu avea bani să plătească pentru consultațiile de rigoare.

Spre deosebire de alte regiuni din Italia, Lombardia nu recunoaște dreptul cetățenilor europeni, care nu sunt rezidenți pe teritoriul acestei țări, la îngrijirile medicale esențiale.

Românca era constrânsă astfel să plătească pentru orice îngrijire medicală avea nevoie după operație, dar nu dispunea de resursele financiare pentru astfel de servicii.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Abia în 2019, femeia de 53 de ani a fost consultată la ambulatoriul mobil Emergency (o asociație independentă și neutră care oferă tratament medical și chirurgical gratuit și de înaltă calitate victimelor războaielor și ale sărăciei) din Milano, în ciuda faptului că acea consultație trebuia să o efectueze la trei luni după operație, deci cu câțiva ani mai devreme.

Până în acel moment, pacienta s-a supus numai terapiei medicamentoase, efectuând și unele verificări la centrul de terapie anticoagulantă orală pentru a monitoriza consumul de medicamente și plătind 85,16 euro pentru fiecare serviciu.

Au fost voluntarii de la Emergency cei care au bătut apoi la ușa conducerii de la spitalul Niguarda pentru a sublinia că este ilegal să refuze consultațiile esențiale pentru românca noastră.

Cu toate acestea, spitalul a refuzat în continuare să-i ofere femeii asistență medicală gratuită.

Membrii asociației Emergency au decis atunci să apeleze la ASGI (Asociația pentru Studii Juridice cu privire la Imigrație – Associazione Studi Giuridici sull’immigrazione) și a fost depus astfel un prim apel la Tribunal în luna noiembrie 2020.

- Continuarea după publicitate -

În urma demersurilor legale făcute de cele două asociații, judecătorii au condamnat ATS și spitalul Niguarda să ofere asistență medicală gratuită pacientei române, mai precizează sursa citată.

„Sentința obligă, pentru prima oară în istorie, AST și spitalul să recunoască dreptul la îngrijiri medicale esențiale, indiferent de situația administrativă și economică a persoanei asistate. Sentința va avea efect exclusiv asupra pacientei noastre, dar este vorba oricum despre un prima pas fundamental pentru a solicita o revizuire a actualelor indicații regionale. În ciuda semnalărilor și avertismentelor trimise, Regiunea Lombardia efectiv nu a recunoscut niciodată Acordul semnat la Conferința de Stat a Regiunilor”, a declarat Alessia Mancuso, reprezentanta legală a asociației Emergency.