Elena Denisa Grigoriu nu este Denise Pipitone. Comparația grupelor de sânge ale tinerei de origine română cu cea a părinților fetiței care a dispărut din Mazara del Vallo, în anul 2004, a fost suficientă pentru a exclude definitiv că este vorba despre aceeași persoană. Prin urmare, nu va fi necesar să se efectueze testul ADN.
Era luni, 10 mai, când o italiancă aflată într-un salon de coafură din localitatea Scalea, în Calabria, a observat o fată care semăna foarte tare cu Denise Pipitone. Câteva clipe mai târziu a aflat că tânăra respectivă se numește Denisa, nume similar cu al fetiței care a dispărut cu 17 ani în urmă, de aceea a considerat că autoritățile ar trebui să cerceteze asupra acestor similitudini. Au fost chemați carabinierii și astfel au fost declanșate o serie de controale.
Elena Denisa Grigoriu a fost invitată la unitatea carabinierilor din Scalea unde i-au fost puse mai multe întrebări privind identitatea sa. Tânăra de origine română a fost încă de la început clară în declarațiile pe care le-a făcut: „Nu sunt persoana pe care o căutați, m-am născut în România, abia la 7 ani am venit în Italia.” Denisa a primit apoi pe telefon o fotografie a certificatului său de naștere care documenta faptul că s-a născut la Bicaz, în județul Neamț, cu 19 ani în urmă.
„Eu nu sunt Denise Pipitone, sunt născută în România, iată certificatul meu de naștere. Am o cicatrice cum avea și fetița, dar nu sunt Denise. Dacă nu mă cred sau nu au încredere în documentele mele, sunt dispusă să fac și testul ADN dacă e cazul. M-am născut pe 4 mai 2002, în România, mama mea nu este aici, cu mine, iar tatăl meu e decedat. Sunt în Italia din anul 2009”, a declarat tânăra în fața camerelor de luat vederi.
Nu au fost efectuate teste ADN, arată surse bine acreditate, dar comparația grupelor de sânge ale tinerei născute la Bicaz cu cea a părinților fetiței care a dispărut în septembrie 2004 la Mazara del Vallo a fost suficientă pentru a obține confirmarea că Denisa nu este cu certitudine Denise.
Denise Pipitone a dispărut la 1 septembrie 2004, în timp ce se juca în fața casei bunicilor materni. Mama sa, Piera Maggio, a dus o luptă constantă în toți acești ani pentru a-și găsi fetița.
Pe același subiect: VIDEO | Românca despre care s-a crezut că ar fi Denise Pipitone: „Uitați certificatul meu de naștere, sunt născută în România”