O cetățeană româncă de 38 de ani, rezidentă la Trieste în Italia, a găsit curajul să denunțe autorităților bărbatul italian care le amenința și le persecuta pe ea și pe fiica ei. Abuzurile la care erau supuse acestea de către stalkerul italian, le-au forțat să se refugieze într-un Centru care oferă ospitalitate și consultanță femeilor, victime ale violențelor, informează ilgazzettino.it.
Sfârșitul coșmarului s-a produs în zilele trecute, când M.B., cetățean italian de 42 de ani, a fost arestat de poliție fiind acuzat de stalking.
Neacceptând sfârșitul relației lor, de luni de zile bărbatul italian a început să o persecute pe conaționala noastră prin sms-uri și apeluri telefonice ca mai apoi, să o urmărească continuu, să o atace și să o agreseze public iar la refuzurile acesteia să o amenințe cu moartea.
Într-o primă etapă, în urma sesizărilor făcute poliției de către femeia română îngrijorată pentru viața și siguranța ei și a fetei sale, Tribunalul emise un ordin de restricție prin care se preciza că M.B. nu se putea apropia și nu putea comunica cu victima. Pentru italian, nu era prima dată când se comporta astfel, el avusese un comportament similar precedent și cu altă femeie.
În ultimele săptămâni femeia română împreună cu fetița sa au fost victimele unui atac brutal din partea italianului, care a încălcat prevederile ordinului de restricție, atac care a avut loc în plină zi pe o stradă din centru orașului. Un agent al Poliției Rutiere în afara serviciului, aflat la fața locului, a sărit în ajutorul femeii și al copilului acesteia ajutând-le să se îndepărteze și avertizând forțele de ordine. Agenții de la comisariatul San Sabba au identificat agresorul, arestat și apoi condus la adresa sa unde a fost pus sub arest la domiciliu.
Fenomenul de stalking
Este des întâlnit atât în rândul femeilor cât și al bărbaților deopotrivă și este recunoscut ca infracțiune în legislatia țărilor civilizate.
Stolker-ul nu suportă ideea că o relație se poate și sfârși, nu poate accepta închiderea unei relații ci o percepe ca pe un abandon devastator, pe care îl neagă și își construiește propriul său scenariu care să-i demonstreze contrariul.
Nu treceți cu vederea astfel de comportamente, uneori, din păcate, o situație de stalking poate sfârși în cel mai tragic mod.
Dacă sunteți victima unui astfel de individ, dacă primiți amenințări și vă simțiți persecutată de insistențele unei anumite persoane, adresați-vă imediat celei mai apropiate secții de poliție sau sunați la numerele de telefon:
- 112 – Carabinieri;
- 113 – Poliție;
- 1522 – Birou antistalking.