Un român și-a omorât fratele în Italia, l-a împins în gol de la 4 metri înălțime. Totul s-a descoperit după aproape doi ani de la tragedie

- Conținut sponsorizat -

Ancheta privind moartea românului Ciprian Cătălin Apetroaiei, decedat la vârsta de numai 26 de ani, în apropierea localității Barcellona Pozzo di Gotto (Sicilia), a scos la iveală că tânărul a murit după ce a fost împins în gol chiar de fratele său și nu în urma unui accident întâmplător, așa cum s-a crezut inițial.

Tragedia a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, 19 mai 2019, în jurul orei 3:00, în Femminamorta, o fracțiune a localității Barcellona Pozzo di Gotto de lângă Messina. Ciprian Cătălin Apetroaiei ar fi căzut de la etajul unei clădiri, după ce s-ar fi dezechilibrat, în timp ce stătea pe o balustradă. În urma impactului cu solul, tânărul român s-a lovit grav la cap.

Fratele lui a fost cel care a alertat imediat autoritățile, prin intermediul numărului de urgență 118. Din păcate, medicii sosiți imediat la fața locului nu au mai putut decât să constate decesul.

Autoritățile au deschis o anchetă și în aceste zile au făcut public rezultatul acesteia: Ciprian a fost împins în gol chiar de fratele său, pe nume Tiberius Stelian. Cei doi locuiau împreună și au petrecut seara de dinaintea tragediei cu prietenii, la un bar și într-o pizzerie. Nu se știe dacă între ei s-a iscat apoi o ceartă, dar anchetatorii au descoperit că Tiberiu a fost cel care l-a împins pe Ciprian în gol, de pe balustrada pe care se așezase. O cădere de la 4 metri înălțime, care nu i-a lăsat fratelui său nicio șansă de supraviețuire.

Carabinierii din Barcellona și din Merì, la cererea Parchetului îndrumat de procurorul Emanuele Crescenti, care a coordonat anchetele judiciare, au executat un ordin de arestare preventivă emis de magistratul de instrucție Salvatore Pugliese. Tiberius Stelian Apetroaei, în vârstă de 25 de ani, fratele mai mic al victimei, a fost reținut în închisoarea din Barcellona, ​​cu acuzația că și-a omorât fratele.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI