Concedierea nelegitimă în Italia poate fi contestată. Instrucțiuni de la Inspectoratul Național de Muncă

Inspectoratul Național de Muncă (INL – Ispettorato Nazionale del Lavoro) din Italia prezintă pe site-ul instituției procedura prin care un lucrător din această țară poate contesta o concediere în cazul în care consideră că aceasta a fost nelegitimă. Conform instrucțiunilor publicate de INL, persoana concediată are la dispoziție doar două luni pentru a demara procedura de contestare a concedierii care începe prin înștiințarea angajatorului cu privirea intenția sa.

Concedierea nelegitimă (ilegală) este concedierea efectuată de angajator fără respectarea procedurii prevăzute de lege.

Legea bugetului 2021 extinde interdicția de concediere până la 31 martie 2021. Interdicția se aplică tuturor angajatorilor. Procedurile de concediere colectivă, concedierile individuale sau multiple, din motive obiective și justificate sunt incluse în această prevedere.

„În cazul în care lucrătorul consideră că a fost concediat în mod nelegitim (fără a i se respecta drepturile impuse de normele în vigoare), este necesar ca acesta să comunice în scris angajatorului, în termenul limită de 60 de zile, voința sa clară de a contesta concedierea și apoi (sub pedeapsa nulității), în următoarele 180 de zile, trebuie să deschidă acțiune la Tribunalul de muncă sau, alternativ, trebuie să depună o cerere de realizare a tentativei de conciliere, în conformitate cu art. 410 și următoarele din Codul de procedură civilă (la Inspectoratul de Muncă competent teritorial)”, informează INL.

Conform prevederilor art. 18, alin.8, din Legea nr. 300/1970, administratorii firmelor cu mai mult de 15 angajați (în cazul societăților agricole sunt vizate cele cu mai mult de 5 angajați) care intenționează să concedieze un lucrător trebuie să transmită, înainte de concediere, o comunicare către Inspectoratul Teritorial de Muncă și către angajat pentru parcurgerea tentativei de conciliere, în conformitate cu prevederile art. 410 și următoarele din Codul de procedură civilă (tentativa obligatorie de conciliere).

- Continuarea după publicitate -

De la obligația menționată mai sus se poate face excepție numai în cazul în care:

• lucrătorul are un post de conducere;
• lucrătorul a fost concediat după depășirea perioadei în care beneficiază de dreptul de a-și păstra locul de muncă în caz de boală, în conformitate cu prevederile art. 2110 din Codul Civil;
• lucrătorul a fost concediat la finalizarea unei antreprize, dacă prin clauzele sociale sau contractuale se prevede plasarea acestuia la un nou antreprenor sau la închiderea unui șantier sau a unei faze de muncă;
• lucrătorul a fost angajat cu contract cu durată nedeterminată cu protecție sporită (începând cu 7 martie 2015, în conformitate cu Decretul Legislativ nr. 23/4 martie 2015) sau a fost angajat înainte de 7 martie 2015 cu contract de muncă cu durată determinată, care a fost ulterior transformat în contract de muncă cu durată nedeterminată;
• lucrătorul a fost angajat înainte de 7 martie 2015 de către un angajator care nu îndeplinea condițiile reglementate prin Legea nr. 300/1970, art. 18, alin. 8 cu privire la numărul angajaților, dar care, în urma angajărilor ulterioare cu contracte de muncă cu durată nedeterminată, a ajuns să îndeplinească condițiile respective;
• lucrătorul a fost angajat înainte de 7 martie 2015 cu contract de ucenicie și ulterior, stabilizat după finalizarea perioadei de formare;
• lucrătorul a fost concediat prin concediere colectivă (cel puțin 5 angajați), caz în care se aplică o procedură distinctă, menționată la art. 24 din Legea nr. 223/1991.

„Amintim că, în caz de concediere pentru motive disciplinare, lucrătorul poate, ca alternativă la procedura indicată mai sus, să demareze, în termen de 20 de zile de la aplicarea sancțiunii concedierii disciplinare, o procedură arbitrală, în conformitate cu art. 7 din Legea nr. 300/1970”, se mai arată pe site-ul INL.