Ziua Tatălui în România. Drepturi principale pe care ar trebui să le cunoască orice tată

Ziua tatălui în România,se sărbătorește începând cu anul 2010, în cea de-a doua duminică a lunii mai, respectiv la 14 mai 2017 anul acesta.

A fost instituită prin Decretul 1468 privind promulgarea Legii pentru instituirea Zilei mamei și a Zilei tatălui, la 13 octombrie 2009, și publicat în M.O. 694/15 octombrie 2009. Astfel, Legea 319/2009 prevede, pe lângă instituirea Zilei tatălui, în cea de-a doua duminică a lunii mai, și instituirea Zilei mamei, în prima duminică a lunii mai.

Marcarea celor două zile confirmă perfecta egalitate în drepturi a celor doi părinți. Zilele mamei și tatălui reprezintă prilejuri bune pentru promovarea unor modele pozitive în societate, acestea fiind dedicate părinților responsabili, implicați în creșterea și educarea copiilor,

Idealul impus de fiecare societate civilă, este ca orice decizie care se ia cu privire la un copil să aibă ca piatră de temelie interesul său. Interesul superior al copilului se află la rang de principiu în legislația noastră civilă și este reluat și în alte reglementări legale.

Autoritatea părintească se împarte între mamă și tată, ca regulă generală

- Continuarea după publicitate -

În urma unui divorț, autoritatea părintească rămâne, de regulă la ambii părinți, potrivit legislației civile. Și chiar dacă părinții se separă și copilul locuiește doar cu mama, de obicei, tatăl are dreptul să păstreze legături personale cu copilul, poate să călătorească cu el și are, în continuare, un cuvânt de spus în privința deciziilor importante din viața celui mic.

Dacă îi sunt încălcate drepturile, tatăl are posibilitatea să se adreseze instanței.

Așadar, chiar și în cazul în care părinții nu mai locuiesc împreună, exercitarea autorității părintești poate să rămână la amândoi. Practic, asta înseamnă că toate deciziile majore care privesc copilul se pot lua numai de către ambii părinți.

Desigur, instanța poate să decidă altfel și să-i acorde autoritate numai unuia dintre ei, dar asta numai dacă interesul copilului o impune. Spre exemplu, dacă relația dintre mamă și tată se deteriorează în așa mod, încât nu mai e posibilă nicio formă de înțelegere între cei doi, dacă tatăl e violent ș.a.m.d.

După divorț, tații au dreptul să păstreze legături personale cu copiii

Cu toții știm că, cel mai frecvent, mamele sunt cele cu care rămân micuții, iar domiciliul acestora se stabilește la mamă. “Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.”, scrie în Cod. Dar nu numai atât, tatăl separat de copil său are dreptul să aibă legături personale cu acesta. Iar dacă părinții nu se înțeleg cu privire la acest aspect, rămâne ca instanța de tutelă să aibă ultimul cuvânt.

Egalitatea între mame și tați în urma divorțului a fost impusă și de către Consiliul Europei, printr-o rezoluție adoptată în 2015. Consiliul le-a sugerat statelor membre, printre care și România, să-și adapteze legislația astfel încât să asigure această egalitate între părinții divorțați.

Tatăl care vrea să-și recunoască copilul nu are nevoie de acordul mamei

Cel care vrea să aibă un cuvânt de spus în viața copilului său, născut în afara căsătoriei, poate cere să fie recunoscut ca tată și să dobândească, în acest fel, drepturi părintești.

Sunt trei modalități prin care legea permite această manifestare de voință din partea celui care se pretinde tată. Un copil născut în afara căsătoriei poate fi recunoscut de tatăl său prin declarație la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor, prin înscris autentic sau prin testament.

„Recunoaşterea, chiar dacă a fost făcută prin testament, este irevocabilă”, prevede Codul civil , ceea ce înseamnă că odată ce a făcut-o, tatăl nu și-o mai poate lua înapoi. Dar recunoașterea poate fi anulată, dacă a fost făcută din eroare (însă acest aspect va trebui dovedit).

Tatăl nu are la dispoziție acțiunea în stabilirea paternității, pentru că aceasta e prevăzută de Codul civil ca un remediu pentru situațiile în care tatăl refuză să recunoască copilul. Acțiunea aceasta o poate iniția în justiție mama copilului sau chiar copilul și este imprescriptibilă în timp (adică poate fi inițiată oricând).

Cum poate tatăl divorțat să călătorească cu cel mic?

Indiferent dacă vorbim de părinți divorțați sau nu, copilul poate călători doar cu un singur părinte numai în baza acordului de la cel care rămâne acasă.

Reglementarea se regăsește în Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate:

„Minorului care este titular al unui document de călătorie individual ori, după caz, al unei cărți de identitate/cărți electronice de identitate și călătorește în străinătate împreună cu unul dintre părinți i se permite ieșirea în aceleași condiții și împreună cu acesta numai dacă părintele însoțitor prezintă o declarație a celuilalt părinte din care să rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea de călătorii în străinătate, pentru o perioadă care să nu depășească 3 ani de la data întocmirii acesteia”, potrivit actului.

Dacă până în octombrie anul trecut se cerea câte o declarație de acord pentru fiecare călătorie, acum e suficientă una. În respectiva declarație (care se poate face la notar), celălalt părinte își dă acordul cu privire la destinație, cu privire la perioadă și alte aspecte, dacă consideră necesar.

Despre modul în care putem călători în străinătate cu cei mici puteți afla mai multe din acest articol.

Ce cuvânt are de spus tatăl în privința avortului?

Există un singur drept pe care unii tați ar vrea să-l aibă, dar legea nu e de partea lor: acela de a se opune unui avort.

Aceasta este singura problemă pentru care unii tați nu-și pot găsi rezolvare în legile statului: opoziția la avort. Actualmente, mama nu are nevoie de acordul tatălui pentru a face legal o procedură de avort, iar opoziția tatălui nu valorează, din punct de vedere juridic, absolut nimic, susține avocatnet.ro