Diaspora în atenția Guvernului României. Studiu privind cauzele emigrării și cum pot reveni românii în țară

- Conținut sponsorizat -

Guvernul României a aprobat, în şedinţa de joi, 20 aprilie, plata unei contribuţii financiare de 75.000 de euro la bugetul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) pentru realizarea unui studiu privind comunităţile româneşti din străinătate, informează Mediafax.

Executivul vrea să afle, astfel, motivele emigrării și factorii care ar putea duce la revenirea românilor în țară.

Potrivit Executivului, studiul vizează în principal:

  • dimensiunea comunităţilor româneşti rezidente în statele membre OCDE;
  • principalele state de destinaţie;
  • repartizarea geografică a grupurilor specifice;
  • statistici privind distribuţia pe vârste, gen, nivel de educaţie, statut pe piaţa forţei de muncă, principalele domenii de activitate;
  • analiza comparativă cu alte comunităţi din diaspora.

Studiul va include informaţii cu privire la principalele motive ale emigrării şi factorii care ar putea determina revenirea în ţară, tendinţele actuale în comparaţie cu comunităţile din alte state de emigraţie, evoluţii în domeniul emigrării şi al repatrierii.

Documentul va fi finalizat şi transmis părţii române în termen de 18 luni de la plata contribuţiei. Proiectul este susţinut de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, având în vedere obiectivele congruente ale MRP şi MAE, iar fondurile aferente vor fi asigurate din bugetul MAE pe anul 2017”, mai anunță Guvernul.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Trei milioane şi jumătate de români munceau peste hotare în 2016, potrivit datelor statistice. Conform datelor oficiale, Diaspora trimite anual în ţară 1,5 miliarde de euro.
Potrivit statisticilor oficiale din Italia, Spania, Marea Britanie, sunt peste un milion de români în Italia (1.131.839 români aveau rezidența italiană în noiembrie 2015, conform Istat), 800.000 în Spania, și peste 200.000 în Marea Britanie, acestea fiind primele trei state în topul diasporei.