Expozanţii de la târgul Constructexpo (Bucureşti, Romexpo) avertizau la începutul acestui an că materialele de construcţii se vor scumpi în medie cu 25-30%, iar salariul minim avansează puternic în sectorul producţiei, astfel că în acest an este inevitabilă o creştere a preţului la metrul pătrat construit.
Produsele de bază în construcţii, cum sunt fierul-beton, cimentul sau tabla, au acum preţuri cu 30% mai mari faţă de cotaţiile din 2016.
De asemenea, materialele pentru finisaje (gresie, faianţă, lemnărie, feronerie) au tendinţa de a se scumpi cu 20% pe fondul creşterii cotaţiilor la ingredientele din care sunt fabricate, arată expozanţii de la Constructexpo, consultaţi de Mediafax.
În plus, salariul minim pe economie, indicator relevant şi în construcţii, ca şi în sectorul producţiei de materiale, a crescut cu 16% în februarie (de la 1.250 la 1.450 de lei) şi va mai creşte în iulie, avansul total fiind de peste 35% în vara 2017 faţă de vara 2016, astfel că şi manopera se scumpeşte.
„Tabla are deja preţuri mai mari cu 30%, fierul-beton tot cu 30%, plasa e la fel – cam tot ce e din oţel are preţuri ridicate. Iar la materialele pentru finisaje încă n-au apărut noile cotaţii, dar ne aşteptăm la scumpiri de cel puţin 20%. Furnizorii se grăbesc acum să scape de materiale şi să le aducă pe cele cu noile preţuri”, a declarat pentru sursa citată Cosmin Răileanu, administratorul portalului vindem-ieftin.ro, specializat în materiale de construcţii.
„În fiecare an, în perioadele când românii plecaţi în străinătate se întorc în ţară, preţul materialelor de construcţii creşte brusc. Comercianţii speculează astfel de perioade, cum ar fi sărbătorile de Paşte sau luna august când e vacanţă în Occident. De aceea, românii care îşi vor face casă la vară e mai bine să-şi antameze încă de pe-acum materialele, ca să evite puseurile de preţ create artificial în perioadele când chiar începe construcţia”, recomandă distribuitorul.
Cosmin Răileanu spune că un metru pătrat de construcţie la o locuinţă costă, în medie, 300-400 de euro ca materiale, „restul este profitul comerciantului”.
Cu cât va creşte acest preţ în 2017?
„Toţi factorii, materiale, transport, manoperă, vor contribui la această creştere, depinde foarte mult de atenţia cumpărătorului şi de abilitatea lui de a negocia fiecare element în parte”, a mai spus Răileanu.
În urma unui minisondaj realizat de Mediafax în rândurile expozanţilor de la Constructexpo a rezultat că în prezent preţul pe metrul pătrat construit oscilează între 600 de euro şi 900 spre 1.000 de euro pentru o casă de dimensiuni medii, în funcţie de natura materialelor folosite şi de distanţa dintre locul de aprovizionare şi locul şantierului.