Papa Francisc – invitat de președintele Iohannis să viziteze România în 2018

- Conținut sponsorizat -

Vineri 24 martie, presedintele Klaus Iohannis și alți șefi de state și guverne din Europa au fost primiți la Vatican de Papa Francisc.

Întâlnirea dintre Sanctitatea Sa și liderii europeni a avut loc cu ocazia unui moment de sărbătoare al Uniunii Europene. Sâmbătă, 25 martie, la Roma, au fost sărbătoriți 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, momentul nașterii proiectului european.

În urma întâlnirii, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, că i-a reînnoit Papei Francisc invitaţia de a vizita România în anul 2018, afirmând că a părut „foarte interesat.” Iohannis a menționat că este convins că se vor face toate demersurile şi dacă va fi posibil, Suveranul Pontif va accepta invitaţia.

„În afară de un schimb de amabilităţi protocolare care se fac cu aceste ocazii, i-am reiterat invitaţia mea pe care am făcut-o în 2015 când am avut o vizită oficială, de a vizita România în 2018. Am reiterat această invitaţie pe care am făcut-o cu o săptămână înainte şi în forma protocolară scrisă.

De la început a părut foarte interesat şi sunt convins că se vor face toate demersurile şi, dacă va fi posibil, eu cred că va veni”,  a declarat preşedintele Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă, susţinută la Roma, solicitat să precizeze ce a discutat cu Suveranul Pontif.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Președintele României nu este pentru prima oară față în față cu Sfântul Părinte. În 2015, el a fost primit la Vatican, alături de soția sa Carmen, de către Suveranul Pontif.

- Mai multe după publicitate -