Cutremur în Italia de 4,5 grade. Clădiri deteriorate, școli închise, trenuri anulate

- Conținut sponsorizat -

Update: Noi șocuri seismice au avut loc în această dimineață, unul de 3,0 grade la ora 6:17, de 3,1 la 6:19 și 3,2 la 6:29.

Filippo Carlà Campa, primarul localității Vicchio, a anunțat că a fost deschis un centru operativ pe noul teren sportiv. O unitatea de criză a fost deschisă și în Barberino, iar la ora 7:00 Protecția Civilă a orașului metropolitan și a prefecturii Florența a înființat un centru operațional.

Un cutremur cu magnitudinea de 4,5 grade pe scara Richter a avut loc în noaptea de duminică spre luni, 9 decembrie la Florența, în Italia. S-au înregistrat clădiri deteriorate la Mugello, iar multe școli au fost declarate închise astăzi. Șocul seismic s-a simțit și la Bologna.

Epicentrul cutremului s-a înregistrat între Scarperia, San Piero și Barberino di Mugello, în provincia Florența. Cel mai puternic șoc seismic a avut loc la ora 4:37 cu magnitudinea detectată de Ingv de 4,5 grade. Două minute mai târziu s-a înregistrat o replică de 3,0 și la ora 4:42 una de 3,2 grade. Anterior, alte două șocuri puternice, cu magnitudinea 3,2 și 3,4 au avut loc respectiv la ora 3:39 (adâncimea 8 kilometri) și la 3:42 (adâncimea de 9 kilometri).

Cutremur în Italia de 4,5 grade. Foto: Fanpage

Cutremurul a fost resimțit în cea mai mare parte din centrul și nordul Toscanei

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Cutremurul de 4,5 grade s-a produs la o adâncime de aproximativ 9 km și a durat, conform rapoartelor, de la 8 la 10 secunde. A fost resimțit pe o rază de peste 80-100 km, la Florența, Prato, Pistoia, Empoli, San Miniato și Montecatini, dar și la Bologna, Perugia, Siena și Pisa.

Cutremur în Italia de 4,5 grade. Foto: Fanpage

În zona localității Barberino di Mugello, la aproximativ 25 km nord de Florența, unele clădiri au fost deteriorate.

Cutremur în Italia de 4,5 grade. Foto: Fanpage
Cutremur în Italia de 4,5 grade. Foto: Fanpage

Școlile au fost declarate închise astăzi la Barberino del Mugello, Scarperia e San Piero, Vaglia, Vicchio, Marradi, Dicomano, Vernio și Borgo San Lorenzo.

Trenitalia a decis suspendarea traficului feroviar începând cu ora 4:36 pentru verificări pe liniile de mare viteză; Florența – Bologna, Florența – Prato, Florența – Borgo San Lorenzo via Vaglia și via Pontassieve, Prato – Pistoia, Florența – Empoli – Pisa.