Un comunicat publicat astăzi pe site-ul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni arată concluziile trase în prima zi de delegația guvernamentală română în vizită la Catania, formată din reprezentanți ai Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale și Ministerului Afacerilor Externe (Consulatul Romaniei la Catania, Ambasada României la Roma).
Delegația are ca scop identificarea aspectelor referitoare la cazurile de exploatare a unor cetățeni români aflați la muncă în Italia, în regiunea Sicilia, și va cuprinde mai multe întâlniri cu autoritățile din Catania și Ragusa dar și o eventuală întâlnire cu muncitorii români aflați la muncă în acele zone.
Vizita delegației românești vine în urma anchetei făcută de The Observer, care a scos la iveală faptul că aproximativ 7.500 de femei, majoritatea românce, trăiesc în condiții de sclavie, în sudul Italiei. Acestea sunt bătute și exploatate sexual de angajatorii lor.
În prima zi a vizitei, miercuri, 15 martie, 2017, au avut loc discuții de lucru, atât la nivel de lideri ai autorităților locale, cât și la nivel de experți, cu reprezentanți ai prefecturii și ai primăriei din Catania – Italia.
Dialogul delegației cu Prefectul Silvana Riccio s-a concentrat pe intensificarea procesului de cooperare la nivelul autorităților din domeniul judiciar, al politicilor sociale și egalității de șansă a cetățenilor europeni și al informării corecte cu privire la sistemul de drepturi și libertăți specifice pieței forțelor de muncă în Republica Italiană.
Un aspect concret aflat în atenția ambelor delegații l-a constituit evaluarea fenomenului de „intermediari” (caporali), acele persoane care se interpun în mod fraudulos între angajat și angajator, extinderea campaniilor de informare a cetățenilor români aflați pe teritoriul italian, în vederea cunoașterii riscurilor exploatării în muncă, a abuzurilor și a traficului de persoane.
„Ambele părți au insistat pe necesitatea implementării unui plan concret de acțiune, asumat la nivel de administrații centrale și regionale privind intervenția autorităților specializate, române și italiene deopotrivă, pentru a supraveghea evoluția cazurilor anchetate, precum și capacitatea de reinserție a persoanelor supuse abuzurilor”, scrie în comunicatul Ministerului.
De comun acord, cele două părți susțin că este foarte important să se organizeze campanii de informare coerente concentrate pe teme ce privesc sistemul de drepturi şi libertăţi cetățenești în context european, accesul nediscriminatoriu la piaţa forţei de muncă, sistemul de drepturi şi obligaţii faţă de statul pe teritoriul căruia își desfăşoară o activitate legală, precum şi riscurile asumate în situaţia încălcării normelor de drept.
„O relație corectă și asumată a cetăţenilor români aflaţi în Italia cu autorităţile statului de origine poate contribui la prevenirea unor cazuri care îi vulnerabiliziează şi îi expun abuzurilor. Este foarte important să soliciți și să obții sprijin de la autoritatea statului a cărui cetățean ești, să cunoști drepturile și obligațiile pe care le ai, riscurile la care te expui dacă încalci legislația unei țări gazdă”, a declarat ministrul Andreea Pastirnac.
În acest scop, reprezentanții autorităților române și italiene consideră că este importantă implicarea democratică a cetățenilor organizați la nivel de asociații sau sindicate în procesul de informare a cetățenilor români aflați la muncă pe teritoriul Italiei, pentru a face cunoscut acestora fenomenul de „caporalat”.
În concluzie, se arată în comunicat, autoritățile italiene au asigurat delegația română că se depun eforturi legale și instituționale în această privință, urmând ca partea italiană să organizeze campanii de informare și atenționare cu privire la problematica riscurilor muncii la negru, a exploatării în câmpul muncii, abuzurilor psihologice și fizice, traficului de persoane etc., începând cu Catania și Ragusa.
Ministrul pentru românii de pretutindeni a asigurat partea italiană că în România există o campanie la nivel național de verificare a firmelor românești care aduc muncitori în Italia, iar ajutorul autorităților italiene în vederea continuității eforturilor este esențial, se arată în închiderea comunicatului.