Dana, mamă româncă a doi copii, a murit la numai 38 de ani după patru zile de chinuri

- Conținut sponsorizat -

Dana Ana Eftimie avea numai 38 de ani și o viață frumoasă de trăit în continuare alături de soțul său și cei doi copii ai lor, dar un ictus, se presupune, a făcut-o să-și piardă simțurile când se afla în apele mării și după patru zile de chinuri pe patul de spital, femeia și-a pierdut viața.

Tânăra mamă româncă se afla marți, 13 august 2019, cu cei doi copii la mare, în vacanță, pe o plajă din cartierul Marina al localității Massa, provincia Massa-Carrara. Soțul său urma să sosească și el în ziua următoare, când avea să intre în concediu și urma să fie o vacanță liniștită pentru această familie frumoasă.

Din păcate, vacanța lor s-a transformat în tragedie în jurul orei 12:00 de marți, când conaționala noastră se afla în apa mării. Se presupune că a suferit un ictus și a leșinat, iar oamenii care se aflau în preajma sa au făcut tot posibilul să o ajute. Un polițist a fost primul care a intervenit și a ajutat salvamarii să o aducă la mal. Apoi, cu ajutorul unui defibrilator, au reușit să o readucă la viață.

A urmat transportul la spitalul din Massa și o luptă între viață și moarte pentru românca noastră, care a durat mai bine de patru zile, dar la ora 17:00 de sâmbătă, 17 august, Dana a pierdut lupta cu moartea și medicii nu au mai putut face nimic pentru a o salva.

Dana Eftimie era rezidentă în localitatea Fontanellato din provincia Parma, unde locuia alături de familia sa: soțul Lorenzo și cei doi copii ai lor. Românca noastră era, de asemenea, proprietara unui salon de îngrijire pentru câini situat în localitatea Parma, mai exact la centrul comercial Euro Torri.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Odată cu trecerea în neființă, Dana a salvat și alte vieți, fiindcă încă de când trăia își manifestase dorința de a-și dona organele, iar medicii de la spitalul din Massa i-au extras inima, ficatul, rinichii și corneele.

„Conducerea spitalului își exprimă condoleanțele pentru rudele femeii, exprimându-și recunoștința pentru generozitatea demonstrată și mulțumește întregului personal implicat în intervenție, reanimatori, chirurgi, personal de asistență medicală și coordonare de transplant „, se transmite într-un comunicat de la spital.

Dana Ana Eftimie, 38 de ani, mamă a doi copii