În seria acțiunilor desfășurate în contextul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, Ambasada României în Italia a organizat, la 21 iunie 2019, la sediul Accademia di Romania, un eveniment diplomatic și cultural, cu participarea ministrului adjunct al dezvoltării economice, Dario Galli. Programul muzical a fost oferit de Muzica Militară Reprezentativă a Jandarmeriei Române, dirijată de plutonierul adjutant şef Ola Horaţiu-Adrian, și de maestrul de nai Nicolae Voiculeț.
Evenimentul a constituit un prilej pentru a ilustra principalele rezultate ale Președinției României la Consiliul UE, al cărei bilanț este pozitiv atât prin prisma celor 90 de dosare încheiate, cât și din punct de vedere calitativ. În acest sens, ambasadorul George Bologan a mulțumit pentru aprecierile primite din partea partenerilor europeni și a subliniat nevoia de a întări ulterior colaborarea europeană, pe baza unei viziuni pragmatice care să aibă în centru nevoile cetățenilor. Referindu-se la adoptarea recentă, de către Consiliul European, a Agendei Strategice a UE pentru perioada 2019-2024, șeful misiunii diplomatice a arătat că aceasta reflectă priorități importante evidențiate și cu prilejul Summit-ului informal de la Sibiu: „promovarea unei Europe a convergenței, consolidarea pieței unice, a siguranței interne și o Uniune care să se afirme din ce în ce mai mult, la nivel internațional, ca un actor credibil”.
Din partea Guvernului Italian, ministrul adjunct al dezvoltării economice, Dario Galli, a transmis aprecierile pentru eforturile depuse de România pe parcursul semestrului de Președinție a Consiliului UE și a subliniat necesitatea de a consolida ulterior colaborarea europeană, prin promovarea valorilor, culturii, istoriei și a tradițiilor care ne unesc. Totodată, înaltul demnitar italian a exprimat satisfacție pentru relația excelentă și cooperarea strânsă între România și Italia, atât în plan bilateral, cât și în context european și internațional.
Prezent la eveniment, inspectorul general adjunct al Jandarmeriei Române, colonel Marian Brâncoveanu, a înmânat Emblema de Onoare a Jandarmeriei Române locotenentului din cadrul Armei Carabinierilor, Vittorio Stingo, pentru contribuția în sprijinul NATO Stability Policing. Momentul marchează și finalizarea mandatului României la EUROGENDFOR (Forța Jandarmeriei Europene).
La eveniment a luat parte un public numeros din care au făcut parte inclusiv reprezentanți ai instituțiilor italiene, diplomați acreditați la Roma și pe lângă organizațiile internaționale cu sediul la Roma și înalte autorități române.
Cu ocazia prezenței la Roma, Muzica Militară Reprezentativă a Jandarmeriei Române a susținut două concerte în centrul capitalei Italiei – Piața Spaniei și în Piața Navona – în cadrul manifestărilor organizate de Primăria Romei pentru a sărbători Ziua Muzicii. Participarea Muzicii Militare Reprezentative a Jandarmeriei Române reflectă, de asemenea, buna cooperare a militarilor români cu cei italieni, în teatrele de operații sub egida NATO, a UE și a ONU.