Ambasadele Statelor Unite, Belgiei, Canadei, Franţei, Germaniei și Olandei transmit, într-o declaraţie comună, o serie de critici la adresa Guvernului pe tema OUG privind Codurile penale, cerând abrogarea acesteia, informează Agerpres.
„Noi, partenerii internaționali și aliații României, ne exprimăm profunda îngrijorare referitor la acțiunile Guvernului României din noaptea de 31 ianuarie 2017, care au subminat progresele României în ceea ce privește statul de drept și lupta împotriva corupției din ultimii zece ani”, se arată în documentul redactat în limba engleză.
Potrivit documentului citat, acțiunile menționate riscă „să pună în pericol” parteneriatele României.
„Contrară opiniei unanime exprimate de întreaga comunitate judiciară și responsabilă de menținerea statului de drept, de actori credibili ai societății civile, și în pofida îngrijorărilor afirmate de cetățenii români în cursul ultimelor două săptămâni, această acțiune nu poate decât să afecteze poziția României în comunitatea internațională și riscă să pună în pericol parteneriatele bazate pe valorile comune ce decurg din principiile directoare ale UE și NATO”, declară semnatarii scrisorii.
„Sperăm că Guvernul României va întoarce acest curs nefericit”, se arată în document.
Statele membre ale UE care semnează această declarație atrag atenția asupra recentului raport MCV (mecanismulde cooperare și verificare) al Comisiei Europene.
„Acest raport stabilește condițiile unui cadru în care progresul luptei împotriva corupției nu poate fi oprit. A identificat un număr de recomandări-cheie, pentru atingerea obiectivelor tehnice și ulterior încheierea procesului MCV”, se mai arată în scrisoare.
„Statele UE semnatare ale acestei declarații speră că România va urma un parcurs ce va pemite Consiliului UE să lucreze în această direcție”, mai arată sursa citată.