Un pescar-sportiv de origine română a pescuit sâmbătă, 20 aprilie, un crap de 15 kilograme din lacul de la Castel Gandolfo, din apropierea Romei. „Un miracol!”, scrie ilmamilio.it. făcând aluzie la faptul că localitatea este recunoscută ca reședința de vară al Papei de la Vatican. Marele pește a fost eliberat și înapoiat apelor liniștite ale lacului.
După ce a așteptat cu răbdare pe malul lacului din localitatea Castel Gandolfo, un pescar român de „Carp Fishing” a prins un crap în greutate de nu mai puțin de 15 kilograme. O greutate nu tocmai record dar care l-a impresionat pe reporterul italian de la sursa citată mai sus, care a scris despre acest fapt și care, în spirit de glumă, îl definește un „miracol.” Peștele prins de românul nostru avea mai mult de un metru lungime.
„Nemaivăzând un crap atât de mare în viața sa a fost impresionat de mărimea peștelui care de altfel este mic pentru acel lac. Sunt crapi de peste 30 kg, recordul fiind de 32, pește prins de un pescar italian. Pentru noi, pescarii, la 15 kilograme sunt mici crapii, pentru reporterul italian era însă o curiozitate. Pentru noi, pescarii, nu.” ne-a povestit bărbatul român.
După fotografiile care vor păstra vie amintirea acestui moment, invidiat totuși mai mult sau mai puțin de oricine practică acest sport, marele pește a fost eliberat, așa cum cere acest tip de pescuit.
Pescarul care a reușit această performanță este Dan Tutunaru, de origine română, rezident la Roma. Mai jos, cu o altă imagine pe care ne-a trimis-o cu un crap de peste 22 de kilograme prins de el.