Italia: bărbat român își pierde viața sub roțile trenului. Lasă în urma sa o soție și o fiică îndurerate

- Conținut sponsorizat -

Tragedia a avut loc în seara zilei de ieri, 20 ianuarie 2019, în jurul orei 21:00, când un bărbat român în vârstă de 50 de ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un tren.

Potrivit presei locale, conaționalul nostru a ajuns sub roțile trenului regional, care sosea de la Rimini, în apropierea trecerii la nivel cu calea ferată din via Canale Molinetto. Faptul că tragicul accident nu a avut loc chiar pe trecere, ci puțin mai departe de aceasta, îi împinge pe anchetatori să considere că este vorba despre un gest voluntar al bărbatului român și nu un simplu accident. Această teorie este întărită și de unele mărturii care spun că bărbatul ar fi avut unele probleme în ultimul timp pe care nu reușea să le rezolve și nu mai era în apele sale, relatează Ravenna e Dintorni.

Locul unde a avut loc tragedia, la trecerea la nivel cu calea ferată de pe via Canale Molinetto. Sursa foto: www.ravennaedintorni.it

Nu au fost găsite documente asupra sa, motiv pentru care identitatea bărbatului nu este confirmată sută la sută, urmând ca un alt bărbat, care locuia cu conaționalul nostru în același apartament, să identifice cu certitudine trupul neînsuflețit al victimei.

Cu toate acestea, autoritățile au reușit până acum să afle despre victimă că este un bărbat român în vârstă de 50 de ani care trăia de mai mulți ani la Ravenna și lucra pentru o firmă de curățenie. Conaționalul nostru lasă în urma sa o soție și o fiică îndurerată, soția fiind rămasă în România, în timp ce fiica sa se află la muncă în altă țară din Europa, mai precizează sursa citată.