În dimineața zilei de duminică, 25 noiembrie, la Sala Consilina, în provincia Salerno, cu ocazia „Zilei Internaționale a luptei împotriva violențelor asupra femeii”, a avut loc evenimentul „Un fiore per Violeta” (O floare pentru Violeta).
Marșul tăcut al participanților a fost organizat de cetățenii din comunitatea locală, care au ales ca simbol al acestei zile cazul tinerei femei românce Violeta Senchiu, în vârstă de 32 de ani care a murit din cauza bărbatului care spunea că o iubește.
În ciuda ploii torențiale, multe femei, dar și bărbați, s-au adunat în Piața din imediata vecinătate a Tribunalului din Sala Consilina de unde au pornit într-o manifestație tăcută spre banca roșie din Piazza Umberto I unde Violeta, cu pielea și carnea arsă de flăcările incendiului provocat de partenerul ei, a așteptat ambulanța care a transportat-o la spital. Acolo unde, câteva ore mai târziu avea să-și dea sufletul.
A fost prezentă la eveniment printre alte rude și prieteni și Lili, mama Violetei. Pe banca roșie, s-au depus flori iar tăcerea celor prezenți a fost întreruptă de lungi aplauze.
Din partea autorităților italiene a fost prezentă senatoarea M5S Felicia Gaudiano care a afirmat citată de Onda NEWS: „Trebuie să ne asigurăm că aceste fapte nu se vor mai putea întâmpla în viitor.”
Violeta avea 32 de ani și a fost victima incendiului provocat de partenerul său italian la data de 3 noiembrie, în apartamentul în care locuia cu acesta și cu cei trei copii ai săi. Gimmi Chirichella, 48 de ani, a stropit podeaua casei cu două canistre de benzină apoi i-a dat foc. Violeta a fost cuprinsă de flăcări și și-a dat sufletul câteva ore mai târziu la spital.