Accident tragic în Italia, un român și-a pierdut viața și alți trei au fost răniți. Șoferul a fugit de la locul accidentului

- Conținut sponsorizat -

Un bărbat român în vârstă de 40 de ani și-a pierdut viața într-un cumplit accident de mașină și alți trei conaționali au fost răniți, în noaptea de duminică spre luni, 19 noiembrie, pe o stradă din Anzola Emilia, provincia Bologna.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 01:00 noaptea, cetățenii români circulau la bordul unui autoturism Alfa 147 care a ieșit în afara carosabilului în timp ce se deplasa pe via Lunga. Unul dintre ocupanți a decedat pe loc, alți trei, cu vârste între 18 și 50 de ani au fost transportați la spitalul Maggiore din Bologna, informează La Gazzetta del Mezzogiorno.

După primele reconstituiri carabinierii susțin că în automobil se mai afla o persoană, probabil șoferul care se afla la volanul mașinii în momentul accidentului și care s-a făcut nevăzut până la sosirea autorităților. Acest lucru este confirmat de unii martori prezenți la locul tragediei.

Dinamica și împrejurările producerii dramaticului accident sunt în curs de cercetare de către carabinierii companiei Borgo Panigale.

- Mai multe după publicitate -