Accident mortal pentru un bărbat român în vârstă de 49 de ani care a fost lovit de un autoturism Ford Fiesta în timp ce traversa strada la Monte Compatri, în imediata vecinătate a Romei, zona liniei de metrou C, chiar în fața stației Pantano. La volanul mașinii care a cauzat accidentul se afla o femeie italiancă în vârstă de 74 de ani care s-a oprit imediat pentru a acorda primul ajutor.
Tragedia a avut loc pe Via Casilina, din primele constatări se pare că victima, în seara zilei de marți, 13 noiembrie, a traversat strada în afara pasajul pietonal atunci când a fost lovit de mașina femeii dar dinamica accidentului este încă în atenția anchetatorilor. Cazul este cercetat de carabinierii din Frascati, informează roma.fanpage.it.
Bărbatul român era rezident la Mentana (Lazio). Ajutorul acordat de personalul sanitar de pe ambulanță a fost inutil: pentru conaționalul nostru, care a fost trasnportat de urgență la spital, nu mai era nimic de făcut, rănile suferite i-au provocat decesul. La locul accidentului s-au prezentat pe lângă salvare, carabinierii companiei Colonna și cei din Frascati.