O tânără română este printre cei mai buni 25 de elevi ai Italiei, aceștia au fost premiați joi, 8 noiembrie, de Președintele Republicii Italiene, cu titlul de Alfieri del Lavoro. Mihaela Maciuc este absolventă a liceului „Mazzini da Vinci” din Savona și a fost medaliată de Președintele Italiei, Sergio Mattarella în cadrul premiului stabilit de Federazione Nazionale dei Cavalieri del Lavoro (Federația Națională a Cavalerilor Muncii). Cei 25 de premianți sunt absolvenți de liceu și au obținut în cei patru ani de învățământ liceal medii generale cuprinse între 9,70 și 10. Ei au fost aleși dintr-un număr de 2.766 de elevi raportați de directorii unităților de învățământ din toată Italia.
Născută la Târgu-Neamț în anul 1997, Mihaela a venit în Italia când abia împlinise 10 ani, iar acum visează la o carieră în domeniul stomatologiei. „Am studiat tehnica dentară iar acum fac practică într-un laborator privat”, ne-a declarat Mihaela Maciuc cu o simplitate și o modestie care ne-a surprins. Își va continua studiile, va urma cursurile universitare și cu siguranță determinarea de care a dat dovadă și disciplina de până acum, îi vor fi de bun augur și pe viitor.
La întrebarea care este secretul succesului său într-un singur cuvânt, Mihaela ne-a răspuns: „constanță”, adică perseverență și statornicie în obiectivele pe care și le-a propus, iar tinerilor români din Italia, proaspăta premiată de Președintele Mattarella le transmite: „Nu trebuie să vedeți învățatul ca pe o obligație, ci ca pe o bogăție care vă va ajuta la creșterea valorii personale și să vă împliniți ca oameni.”
„În România ultima dată am fost acum doi ani, am fost cam rar de când sunt venită în Italia”, ne-a destăinuit Mihaela, iar despre originile ei a vorbit și în interviul de după premiere: „10 ani în România, 10 ani în Italia, pot spune că sunt la jumătate. Poate mă simt mai mult italiancă pentru că am studiat aici iar în prezent viața mea este aici și cred că și în viitor. Sunt extrem de fericită, mai ales că am înfruntat un mare obstacol, acela al limbii, și de aceea, pentru a ajunge aici este o mare satisfacție”.
Certificatul onorific „Alfiere del Lavoro” este un merit stabilit de Federazione Nazionale dei Cavalieri del Lavoro, în colaborare cu Președinția Republicii Italiene, cu ocazia aniversării din anul 1961 a centenarului unificării Italiei.
Premianților li se oferă posibilitatea de a participa (excluzând rezidenții din Roma și din provincie) la testele de admitere de la Colegiul Universitar „Lamaro-Pozzani”. În plus, acești 25 de studenți pot fi recomandați de către Federazione Nazionale dei Cavalieri del Lavoro altor instituții de excelență universitare, pentru a le favoriza integrarea cât mai bună în mediul de studiu universitar.
Pe lângă românca Mihaela Maciuc din Savona, au mai fost premiați: Angela D’Angelo e Marco Parente (Campania), Roberta Andrea Burz (Taranto), Marco Caldera (Vercelli), Cecilia De Bernardi (Bergamo), Ivan Di Rosa (Ragusa), Maria Cristina Fiore (Cosenza), Serena Gaggi (Trieste), Gianpaolo Gallo (Siracusa), Luca Maisti (Roma), Manuele Maistrello (Ferrara), Davide Marchese (Agrigento), Stefano Milizia (Brindisi),Gabriele Muzzu (Olbia-Tempio), Vittorio Nalbone (Caltanissetta), Alberto Pomari (Verona), Flaminia Quattrini (Viterbo), Caterina Rossi (Forlì – Cesena), Silvio Rossini(Torino), Damiano Scevola (Pescara), Giusy Spacone (L’Aquila), Lisa Valentini (Genova), Marco Paolo Vergani (Varese), Federico Vitillaro (Perugia).
Sursa video: cavalieridellavoro.it