Accidentul a avut loc ieri, 22 noiembrie, 2016, în jurul orei 10 dimineața, între Castelvetro, Villanova d’Arda și Monticelli, provincia Piacenza, la o trecere cu nivel de cale ferată, unde un TIR condus de un șofer român în vârstă de 45 de ani, și care transporta paleți de lemn, a fost lovit din plin de un tren marfar.
Din relatările martorilor, TIR-ul se afla chiar pe linia ferată, încercând să o traverseze, moment în care barierele au început să se coboare și autovehiculul a rămas blocat pe linia de tren. Românul, cuprins de panică, a coborât din cabina TIR-ului și a încercat să avertizeze personalul trenului, dar aceștia din urmă, văzând că nu au posibilitatea de a evita impactul, s-au retras în partea din spate a locomotivei pentru a nu fi răniți.
Șoferul român, înțelegând că nu mai poate face nimic să oprească dezastrul, a încercat să se îndepărteze de autovehicul dar, din păcate, a fost prins de remorca TIR-ului după impactul cu trenul, rămânând prins între panourile acesteia.
În acel moment, ceilalți șoferi, martori la aceast tragic accident, au chemat numărul de urgență 112, fapt în urma căruia au sosit două ambulanțe care, după intervenția pompierilor pentru descarcerarea conaționalului nostru dintre fiarele remorcii, l-au transportat la spital în condiții foarte grave. Persoanele aflate în locomotivă, în schimb, au scăpat fără nici o rană, din fericire.