Sora sa îi căuta loc de veci în cimitir, apoi a aflat că este în viață. Marian, declarat mort după prăbușirea podului din Genova

- Conținut sponsorizat -

Marian Roșca, șoferul român în vârstă de 36 de ani, declarat mort de autorităţile italiene după tragedia din Genova, dar care este, de fapt, în viaţă, se află la spital, în comă indusă, cu multiple traumatisme, spune Constantin Bobaru, primarul oraşului Bumbeşti-Jiu, localitate de unde provine victima.

„Este în spital, în comă indusă, au revenit şi autorităţile cu precizările că de fapt a fost o eroare, nu el a fost cel decedat, ci colegul lui şi într-adevăr se află în spital, în comă indusă, cu multiple traumatisme.

Familia se bucură, eu am vorbit cu sora lui ieri, înainte de a veni vestea asta, era la cimitir să-i caute loc de veci, era disperată, mai ales că mamei sale nici nu îi spuseseră că a murit. Acum se agaţă de o speranţă, să dea Dumnezeu să fie bine. Probabil autorităţile au găsit documente prin maşină, Dumnezeu ştie ce s-a întâmplat de a fost anunţat decesul. Normal că este o gafă, să dai o veste unei familii că este mort aparţinătorul şi de fapt să nu fie aşa, este o gafă, dar sunt şi circumstanţe atenuante în acest caz. Fratele lui este acolo, el a fost la morgă şi a văzut că nu este el, l-a găsit în spital”, a declarat, corespondentului Mediafax, Constantin Bobaru, primarul oraşului Bumbeşti-Jiu.

Nenumărate sunt mesajele de însănătoșire grabnică transmise lui Marian Roșca de către prieteni, cunoscuți dar și persoane care au rămas pur și simplu impresionate de povestea românului nostru care se afla pe podul „Morandi” la volanul camionului său, când acesta s-a prăbușit.

Pe pagina sa de Facebook, prietenii scriu: „Marinică trăiește, este în comă dar sperăm că steaua lui nu se va stinge, este un bătăios! Sunt coleg al său de muncă, am fost coleg de cabină cu el aprope 6 ani. Va rezista, Dumnezeu să-i dea putere, hai Marinică!”

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Dragi prieteni, va rog din suflet răpiți-va fiecare câte un minut din timpul vostru și rugați-va la Dumnezeu ca in aceasta zi sfântă să aibă grijă de Marian Marian Rosca sa se facă bine, sănătos!

Posted by Valentin Marian Oproiu on Wednesday, 15 August 2018

Ministerul Afacerilor Externe a precizat, miercuri, că unul dintre românii declaraţi morţi în urma prăbuşirii podului din apropierea oraşului Genova, Italia, este de fapt în viaţă, însă este internat în comă profundă de gradul IV

„În continuarea informaţiilor referitoare la incidentul produs la data de 14 august 2018, pe autostrada A10, din orașul Genova, ca urmare a prăbuşirii unei porţiuni din viaductul Morandi, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări: Având în vedere dificultăţile majore întâmpinate de autorităţile italiene la identificarea cu exactitate a fiecărei victime implicate în tragicul incident şi ca urmare a extinderii demersurilor de verificare a corectitudinii datelor, inclusiv cu sprijinul familiilor cetăţenilor afectaţi, s-a constatat faptul că primul dintre cetăţenii români declarat ca decedat de către autorităţile italiene, la data de 14 august 2018, este în viaţă şi este internat în comă profundă de gradul IV la o unitate medicală din Genova”, informa MAE, într-un comunicat de presă.

Reprezentanţii ministerului arătau că „eroarea a fost sesizată în cursul acestei zile (miercuri – n.r.), odată cu sosirea familiei care a constatat că trupul neinsufletit prezentat de autorităţile italiene pentru identificare nu era cel al cetăţeanului român în cauză”.

„Autorităţile italiene vor efectua procedurile necesare pentru îndreptarea erorii şi a deciziei prin care a fost constatat şi declarat decesul cetăţeanului român. În acest scop, reprezentanţii echipei consulare mobile au efectuat mai multe demersuri pe lângă autorităţile locale. Echipa consulară mobilă din cadrul Consulatului general al României la Torino acordă asistenţă familiilor celor doi cetăţeni români. Reprezentanţii oficiului consular aflaţi la faţa locului îşi continuă activitatea de asistenţă şi menţin în permanenţă legătura atât cu autorităţile locale, cât şi cu unităţile medicale la care au fost transportate victimele”, informa sursa citată.