„Diaspora românească: curajoșii țării noastre.” Claudiu Vrînceanu, fost secretar de stat în Ministerul Economiei

- Conținut sponsorizat -

Claudiu Vrînceanu, fost secretar de stat în Ministerul Economiei, a ales să răspundă criticilor aduse diasporei în ultimele zile, printr-un amplu articol publicat pe Adevărul.ro. „Poziţia şi argumentele Alinei Mungiu Pippidi, care-i jigneşte pe românii din Diaspora, inclusiv pe cei care vor participa la protestul din 10 august, trebuie atacate, iar românii de peste hotare trebuie apăraţi cu argumente.”, scrie Vrînceanu, care a fost secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri. Cu o experiență în online și în media de business, el a încheiat în 2015 cursurile programului de EMBA al Maastricht School of Management, notează profit.ro.

Românii din străinătate: curajoșii României

În discursul său, fostul secretar de stat și reprezentant al proiectului RePatriot descrie mai multe tipologii de români care fac parte din diaspora românească la ora actuală, printre care cei care generează creștere economică în țara de baștină și care reprezintă în prezent o forță financiară a României: „Românii din Diaspora reprezintă, în prezent, o forţă economică. Astfel, românii noştri, curajoşii României, care lucrează în străinătate, adică cei care formează „lumpendiaspora” în opinia Alinei Mungiu, au trimis anul trecut acasă 4,94 de miliarde de dolari, în creştere cu 41%, de la 3,489 miliarde de dolari în 2016, potrivit datelor Băncii Mondiale.”, spune Claudiu Vrănceanu.

Românii din diaspora: antreprenori și investitori în economia țării

Apoi, economistul îi prezintă pe românii din diaspora cu spirit antreprenorial și pe cei care se întorc și investesc în România: „Potrivit unui studiu realizat de RePatriot, 56% dintre românii emigraţi vor să investească în România (iar cei din Marea Britanie vor să investească în România în pondere de 69%), considerând că cele mai atractive domenii sunt turismul (37%) şi agricultura (38%), însă principala lor barieră este corupţia din România.”

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Adevărații ambasadori ai României de peste hotare

Rolul deosebit pe care îl au românii aflați la muncă în străinătate în opinia lui Claudiu Vrînceanu este cel că își reprezintă ca niște adevărați ambasadori țara, tradițiile, obiceiurile, produsele românești peste hotare: „61% dintre românii aflaţi peste graniţe recomandă prietenilor lor mărcile de produse româneşti fără sa stea pe gânduri. Şi 98% dintre aceştia deja şi-au îndemnat noile cunoştinţe din ţările de adopţie să vină să viziteze România, potrivit unui studiu MKOR Consulting.”, afirmă fostul secretar de stat.

Informaticienii români din diaspora

Despre românii care lucrează în informatică peste hotarele țării, Vrînceanu spune: „În prezent, sunt zeci de mii de români IT-işti peste hotare. Ei au plecat din ţară din cauza următoarelor lucruri: corupţia, lipsa transparenţei la angajare, lipsa promovării bazate pe performanţă, simplificarea procedurilor birocratice şi investiţiile în echipamente şi tehnologie ca fiind mai importante decât veniturile.”

Economiștii români din diaspora, oameni care aduc investiții țării

- Continuarea după publicitate -

„Am văzut mii de români din Diaspora dornici să participe la procesul de schimbare a României. Unii sunt antreprenori, alţii consultanţi în marile bănci de investiţii. O categorie aparte sunt economiştii şi cei care studiază sau lucrează în marile universităţi ale lumii.

Ultima ediţie a avut loc luna trecută şi a găzduit cercetători economişti români care au încurajat diseminarea rezultatelor cercetării cu posibile aplicaţii în implementarea de proiecte de dezvoltare în România, să medieze cooperarea dintre universităţile locale şi economiştii români recunoscuţi internaţional, dar şi să îmbunătăţească calitatea dezbaterilor pe teme economice din România. Lista participanţilor la ediţia 2018 a cuprins, în principal, economişti români afiliaţi unor universităţi sau instituţii de cercetare din afara ţării, precum şi colegi ai acestora care activează în România.

Antreprenorii, viitorii întreprinzători, potenţialii investitori, economiştii, IT-istii şi oamenii care aduc investiţii în ţară. Şi ei formează Diaspora românească.

Apoi, Claudiu Vrînceanu invită: „Să daţi share, vă rog. Poate ajunge această listă şi la doamna Alina Mungiu Pippidi.”