Cum trăiam noi, românii din Italia, la începuturile migrației noastre

Am cules fel de fel de povestiri de când sunt în Italia, am adunat mărturii ale celor care au pătimit la începuturile lor din această țară și știm cu toții cât de greu a fost la început. Te lovești de multe bariere, de limba pe care nu o cunoști, de mentalitate, de cultură, obiceiuri, etc. Doar persoanele puternice reușesc să înfrunte și să depășească toate aceste probleme. Cunosc români care după zece ani de trăit în Italia abia reușesc să poarte o conversație în limba țării care îi găzduiește.

Nord versus Sud

Românii care alegeau nordul Italiei la începutul emigrării noastre, au avut un început teribil de greu, un început care și-a lăsat amprenta pe fizicul și psihicul fiecăruia, în funcție de puterea de caracter a respectivului. Pe unii, problemele de început i-au făcut mai puternici, pe alții, însă, i-au doborât.

Povești de începuturi care înfioară, cazați câte zece într-o cameră de un samsar, traficant de ființe umane, care le dădea de muncă în funcție de cerințe, contra comision. Alții, cu timpul, și-au înjghebat un cartier al lor în suburbii, unde locuiau în condiții mai mult sau mai puțin decente. Unii, mai puțin norocoși, dormeau prin gări sau pe sub poduri în așteptarea norocului.

Este adevărat că și salariile erau mai mari în Nord decât în Sud, dar și nesiguranța era la ea acasă. Se făceau razii periodic în Nord, iar cei fără acte erau îmbarcați iîn autocare, cu destinația România.

- Continuarea după publicitate -

Îmi povestea o doamnă care lucra ca menajeră cum în timpul mesei stătea în spatele stăpânei, așteptând pregătită și atentă să-i împlinească patroanei orice dorință. Abia după ce mâncau stăpânii, mânca și ea în bucătărie cu ceilalți angajați ai casei. Frânturi de viață trăită cu speranța că poate mâine va fi mai bine, zile petrecute în umilință și amar în suflet.

În timpurile de azi lucrurile nu mai stau deloc astfel. Sau aproape… Cea mai mare parte a românilor s-a integrat perfect și lucrează în fabrici, în spitale, la agenții de voiaj, agenții de muncă, la magazine, și-au deschis afaceri proprii etc. Și o altă bună parte au ales să lucreze ca „badanti”, cea mai accesibilă meserie pentru marea majoritate a femeilor imigrate în Peninsulă.

Spre deosebire de Nord, în Sud totul a mers parcă mai ușor, sicilienii și-au deschis casele pentru români, mai ales că necesitatea cea mai imperioasă era nevoia de asistență a bătrânilor lor.

Și, deși la început preponderent erau femei, încet, încet, o bună parte dintre ele și-au adus soții, copiii, cu ajutorul famiilor la care lucrau sau pe cont propriu închiriind o casă. E foarte adevărat că sunt familii bune sau mai puțin bune. Sunt și în Sud oameni buni și oameni răi, dar oricum ar fi, din casa lor nu pleci nemâncat.

Salariile mult mai mici nu au atras prea tare, iar contractele de muncă legal înregistrate erau rare. Foarte puține meserii sunt recunoscute și în prezent în Sicilia, majoritate românilor lucrează în construcții, în agricultură, îngrijitoare sau la curățenie.

Ca o concluzie, vă zic că indiferent de conjunctură, persoanele puternice au reușit să se integreze, iar cele mai labile psihic continuă să se lamenteze cât de grea este pentru ele străinătatea.

Deși acum suntem tutelați, poți oricând să reclami o nedreptate, ceea ce acum 20 ani era doar un vis, unii continuă cu injurii la adresa țării de adopție. Și deși e liberă circulația persoanelor în Europa, rămân aici, în Italia și continuă să se vaite. Îmi pot imagina foarte ușor aceeași oameni plângăcioși în România, probabil că ar fi stat toată ziua cu ochii pironiți la televizor, înjurând Guvernul.

Când am urcat în autocarul spre Italia eram 40 de oameni, fiecare cu valiza în mână, cu vise și speranțe. Între timp, viața din străinătate ne-a cernut, cei mai slabi au plecat, cei puternici au rămas.

Viața de emigrant poate fi și frumoasă. Trebuie doar să privești dincolo de problemele pe care ți le pune la fiecare pas.

Străin printre străini (Tanța Stroia) – pagină Facebook