Român adoptat în Italia, și-a lovit mama cu telefonul mobil în cap. Tânărul a transformat viața părinților adoptivi într-un coșmar

Un cetățean român a fost arestat în Italia după ce și-ar fi agresat mama adoptivă în timpul unui conflict izbucnit în locuința familiei. Femeia a ajuns la spital după ce a fost lovită în cap cu un telefon mobil pentru că nu a vrut să îi dea suma de bani pe care tânărul său fiu i-o ceruse.

Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, locuia împreună cu părinții adoptivi în Moie, fracțiune a localității Maiolati Spontini, regiunea Marche.

Potrivit anchetei carabinierilor, tensiunile din familie durau de mai mult timp, iar părinții îl denunțaseră cu aproximativ o săptămână înainte, în speranța că vor opri violențele, amenințările și cererile repetate de bani.

Ultimul episod s-a produs joi seară, 23 aprilie, când, pe fondul unei certe în familie, românul ar fi pus mâna pe telefonul mobil și și-ar fi lovit mama adoptivă în cap.

Femeia a cerut ajutor la 112, iar la fața locului au intervenit carabinierii din Moie, care l-au găsit la domiciliu și l-au arestat, informează publicația Centro Pagina.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Victima a avut nevoie de îngrijiri medicale la secția Urgențe, iar medicii i-au stabilit un prognostic de șase zile.

Tânărul român în schimb este acuzat de rele tratamente în familie, extorcare și vătămare corporală.

Anchetatorii susțin că agresiunea de joi ar fi fost doar cel mai recent episod dintr-un șir de abuzuri îndreptate împotriva celor doi părinți adoptivi.

Aceștia l-ar fi crescut cu dorința de a-i oferi afecțiune și un viitor mai bun, însă, în timp, relația de familie s-ar fi transformat, în timp, într-un șir de amenințări, violențe și presiuni pentru bani.

Vineri, în timpul audierii, românul, asistat de avocata Francesca Ceppi, a ales să nu răspundă întrebărilor. Judecătorul Tribunalului din Ancona a validat arestarea și a dispus arestarea preventivă în penitenciar până la începerea procesului.